Beiuşul e în sărbătoare! După ce juniorii A1 au triumfat în campionatul Ligii a IV-a, iar la finalul săptămânii trecute au primit tricourile de campioni, marţi a fost rândul primei echipe să-şi treacă în cont o nouă performanţă. E drept, o echipă în care şi-au găsit locul mulţi juniori, care a reuşit să câştige pentru prima fază faza judeţeană a Cupei României în dauna Crişului Sântandfrei. Într-o finală cu răsturnări de scor, decisă în cele din urmă la „loteria penalty-urilor”.
Vicelidera eşalonului patru, Crişul Sântandrei a intrat mai bine în joc şi în minutul 5 Şumălan a reluat cu capul, iar Odobasianu a respins cu un reflex salvator, după care şuturile expediate de Gavrilaş (13) şi Boneta (25) au ocolit de puţin poarta. Beiuşenii au avut un „cap” al lui Toma trimis peste (8), dovedind mai multă eficienţă în faţa porţii pentru că în minutul 37 experimentatul Mihoc a deschis scorul cu o lovitură de cap (1-0).
În inferioritate
Implusionaţi de gol, amfitrionii au ratat desprinderea, portarul Avram având o dublă intervenţie salvatoare în faţa lui P. Chiş. Pe finalul primei părţi Crişul a rămas în inferioritate după ce nigerianul Kingsley a primit direct cartonaşul roşu pentru o intrare dură.
Partea a doua a început cu şanse de gol la ambele porţi, însă Silaghi (51), Toma (57), şi Chiş (60), respectiv Morna (52) şi Ungur (69) însă niciunul nu a ales soluţia potrivită.
Treptat, Sântandreiul şi-a intensificat dominarea chiar şi cu un om în minus, iar cu nouă minute înainte de final Gavrilaş a trimis meciul în prelungiri (1-1). În cele două reprize din «extra-time» fiecare grupare a încercat să dea lovitura decisivă. Primii s-au înscris beiuşenii, dar Avram a fost în zi bună şi a scos şutul lui Mihuţa trimis spre vinclu (98), după care lobul lui Toma a trecut pe lângă (100) şi tot portarul l-a blocat pe Mihuţa (104). Marcator prin vocaţie, Ovi Morna a înclinat balanţa în favoarea echipei sale cu un şut puternic sub transversală în minutul 113 (1-2). Nu a fost destul pentru deznodâmântul final, întrucât arbitrul Marcu a acordat penalty la duelul dintre Matei şi Silaghi, iar acelaşi Silaghi a marcat cu toate că Avram a atins balonul (2-2).
La loviturile de departajare, gazdele au marcat tot, în timp ce oaspeţii au ratat prin Boneta şi astfel trofeul a rămas la Beiuş. Echipa pregătită de Alin Popa şi Ciprian Carţiş va continua în faţa naţională a Cupei României, urmând să întâlnească în această vară o formaţie de Liga a III-a.
CASETA TEHNICĂ
CF Bihorul Beiuş – Crişul Sântandrei 7-5 (2-2, 1-1,1-0)
Stadion Francisc Matei. Spectatori: 500
Au marcat: Mihoc 37, Silaghi 117 penalty / Gavrilaş 81, Morna 113
Au transformat lovituri de departajare: Mihuţa, Toma, Odobasianu, Mîndru, Silaghi / Morna, Şumălan, Ungur
A ratat: – / Boneta
CF Beiuş: Odobasianu – Miklo (87 Micle), Mihoc, Stan, Fl. Popa (75 Iştoc), Mîndru, Turle (59 Dumbrăveanu), Chiş (77 Lezeu), Mihuţa, Toma, Silaghi. Antrenor: Alin Popa.
Crişul: Avram – Fitero (67 Dianu), Matei, Şumălan, Dărăban, Gavrilaş, Boneta, Cl. Copil, Kingsley, Ungur, Morna. Antrenor: Ciprian Dianu.
Cartonaşe galbene: Turle, Mihuţa, Toma / Copil, Matei, Dianu
Cartonaşe roşii: – / Kingsley 43
Arbitri: Florin Marcu – Ciprian Danşa, Iulius Timar
Observatori AJF: Valer Vancea şi Cornel Pantea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!