Faza judeţeană a Cupei României, ediţia 2015/2015 a ajuns la ultimul act. Se vor lupta pentru calificarea la faza naţională echipele CF Bihorul Beiuş şi Crişul Sântandrei. Cele două echipe care au produs surprizele în semifinale, când au eliminat favoritele FC Hidişel, respectiv Luceafărul Oradea.
Se anunţă un duel interesant între două formaţii care mizează pe tineri, spre exemplu CF Beiuş având în lot doar 6 seniori şi un grup numeros de juniori care au devenit campioni judeţeni.
Conform clasamentului şi a rezultatelor directe, Crişul Sântandrei porneşte ca favorită fiind pe locul 2, în timp ce beiuşenii ocupă poziţia a şasea. În confruntările din campionat, cele două echipe au remizat la Sântandrei în tur, scor 0-0, după care Crişul s-a impus cu 2-1 la Beiuş în retur.
Partida se va desfăşura pe Stadionul „Francisc Matei” din Beiuş, astăzi începând cu ora 18:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!