Finalul de sezon a arătat un Lotus Băile Felix în scădere de turație, cu două eșecuri consecutive în fața echipelor din județul Sălaj.
După 1-2 pe teren propriu cu SCM Zalău etapa trecută, bihorenii au cedat sâmbătă tot cu 1-2 în fief-ul echipei Sportul Șimleu Silvaniei.
„Demolați” cu 1-7 la Baia Mare, șimleuanii au deschis scorul prin Gueye Mansour după o jumătate de oră de joc, fază la care bihorenii au acuzat ofsaid.
După golul primit Făgărășanu și Ad. Popa au irosit șanse bune de a reveni în joc.
În debutul părții a doua, Lotus a restabilit în cele din urmă egalitatea după șutul lui Ionuț Ban, care a fost deviat de un adversar (1-1). Sălăjenii și-au apropiat toate punctele după un corner în urma căruia Mansour a reluat cu capul, Beke a respins cu greutate, fundașii nu au avut reacție, și Gabriel Caba a trimis mingea în poartă (2-1).
Ambele echipe au terminat jocul în inferioritate numerică, Alex Negrea și Ionuț Ban fiind eliminați după o altercație produsă în minutul 89.
Pe locul 4, Lotus Băile Felix așteaptă ultimele trei etape din sezonul regulat, programate în martie 2022, cu cinci puncte avans față de SCM Zalău, grupare care s-ar mai putea gândi la play-off
[eadvert]
CASETA TEHNICĂ
Sportul Șimleu Silvaniei – Lotus Băile Felix 2-1 (1-0)
Au marcat: Gueye Mansour 32, Gabriel Caba 66 / Ionuț Ban 50
Sportul: P. Cosma – P. Pedro, M. Leitan, G. Caba, A. Negrea, S. Petruş, I. Pascu, G. Pop, C. Vaida (75 V. Opriş), G. Mansour, R. Pop (65 Al. Crişan). Antrenor: Dacian Nastai
Lotus: Beke – T. Paublusztig, Cr. Oros, M. Arsene, Fl. Pop, M. Popa, Ad. Popa (81 C. Tutuță), I. Ban, N. Farcaș (42 P. Andraș), Cl. Codoban, A. Făgărășanu. Antrenori: Gheorghe Ghiț, Petre Ardelean și Nicolae Petre
Eliminări: A. Negrea 89 / I. Ban 89
Arbitri: Adina Popa (Satu Mare) – Bogdan Pojar, Alin Revnic (ambii din Cluj)
Observatori FRF: Cristian China (Baia Mare), Traian Marchiș (Baia Mare)
Citiți principiile noastre de moderare aici!