Cu victorii pe linie în acest retur, FC Hidişel a suferit un semi-eşec duminică în derby-ul etapei susţinut cu Crişul Sântandrei. Duelul echipelor de pe locurile 2 şi 3 a avut parte de răsturnări de scor şi s-a încheiat nedecis.
Crişul a deschis scorul în minutul 1, când R. Giura a profitat de pasa aiurea înapoi trimisă de Cr. Copil, a scăpat singur şi l-a executat pe Barabaş cu un şut plasat (0-1). Gazdele s-au aruncat după egalare şi au dominat copios, dar fără să aibă luciditate la finalizare, în faţa unei defensive supraaglomerate. Oaspeţii au mizat pe contre, iar la o astfel de minge lungă respinsă cu capul greşit de Barabaş, ieşit în afara careului, Gavrilaş a întârziat şutul de la 35 de metri şi nu a profitat că poarta a fost goală (30).
La cealaltă poartă, Haş (35) şi mai ales E. Popa (37) au ratat ocazii bune de a egala. Echilibrul s-a restabilit în minutul de prelungire, când Zadori a executat un corner şi veteranul Bundea a înscris cu capul de la bara a doua (1-1).
Neatenţi pe final
Nevoiţi să înscrie pentru a se menţine cât mai aproape de liderul CS Diosig, FC Hidişel a avut initiaţiva şi după pauză, iar în minutul 68 arbitrul Laurenţiu Danşa a sancţionat cu penalty un henţ în careul oaspeţilor. Experimentatul Florin Lazăr şi-a adus echipa în avantaj de la punctul cu var (2-1). Au urmat minute de joc echilibrat în care niciuna dintre echipe nu şi-a creat ocazii clare de a marca. Desele centrări în careul advers au fost rezolvate de portarul Deac, aflat într-o zi bună, în timp ce FC Hidişel dădea impresia că poate apăra fragilul avantaj.
Nu a fost aşa, pentru că în minutul 90, Giura a executat un corner făcut cadou, portarul Barabaş nu a ieşit şi Novak a înscris cu capul din 4 metri (2-2). Remiză în folosul Diosigului care s-a distanţat din nou la 3 puncte. Se anunţă un duel interesant între CS Diosig şi FC Hidişel până în ultima rundă, când are loc duelul direct, în timp ce Sântandreiul poate arbitra lupta mai ales că duminică va primi vizita liderului.
JB – T.B.
CASETA TEHNICĂ
FC Hidişel – Crişul Sântandrei 2-2 (1-1)
Au marcat: Bundea 45+1, Fl. Lazăr 68 penalty / R. Giura 1, Novak 90
FC Hidişel: Barabaş – Cr. Copil, F. Lazăr, Pocian, Chira – Haş, Sfârlea, Fărcuţa, Bundea (66 P. Ardelean) – S. Zadori, (88 Dobondi), E. Popa. Antrenor: Lucian Stance.
Crişul: Deac – Fitero, Şumălan, Hering, Lorincz – Novak, Ungur (66 Morna) – Gavrilaş (56 Nichita), Cl. Copil, Dărăban (76 Peneghi) – R. Giura. Antrenor: Ciprian Dianu.
Cartonaşe galbene: Chira 43, Sfârlea 51 / Hering 29, Novak 74, Deac 90+2
Arbitri: Laurenţiu Danşa – Alexandru Corb şi Ionuţ Cheregi
Observator AJF: Nagy Alexandru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!