Echipa noastră a început meciul în trombă, cu două goluri marcate în primele zece minute. În minutul 5, Sergiu Jurj a expediat un șut de la marginea careului, Mucha a respins până la Andrei Moga, care a deschis scorul printr-un șut din apropierea porții, scor 0-1. Cinci minute mai târziu, Sergiu Jurj a primit o minge în partea stângă a careului și a șutat imparabil la colțul scurt, de la circa 10 metri, scorul devenind 0-2. Orădenii își puteau mări avantajul în minutul 14, când Ban a expediat mingea în bara stângă a porții gazdelor, mingea a revenit în careu la același Sergiu Jurj, care n-a reușit însă să înscrie, șutul său fiind deviat în corner.
[eadvert]
CS Socodor a redus din diferență în minutul 17, când Turcuș a centrat în careu la o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Bogdan Țoca (fost jucător al FC Bihor) a marcat din voleu de la 16 metri, scor 1-2. Jocul a curs însă în continuare spre poarta gazdelor, roș-albaștrii reluându-și dominarea. În minutul 20, Vasile a șutat în bara transversală a porții lui Mucha, după o pasă a lui Sergiu Jurj. Tot Sergiu Jurj a marcat pentru 1-3 în minutul 38, după o pasă ideală a lui Călin Jurj. Gazdele au inițiat o acțiune periculoasă în minutul 44, când Țoca a trimis mingea cu capul sub transversală, dar Pânzariu a repins în corner.
FC Bihor s-a distanțat pe tabela de marcaj în minutul 53, când Sergiu Jurj a reluat de la circa 8 metri în plasă, după o centrare a lui Chitaș de pe partea stângă, scor 1-4. Scorul putea lua proporții și mai mari în minutul 78, când Cherman a șutat la colțul lung după o pasă a lui Chindlea, dar portarul Mucha și-a salvat echipa de la un nou gol. Partida s-a încheiat cu victoria incontestabilă a roș-albaștrilor. Prin „tripla” de la Socodor, Sergiu Jurj a ajuns la cota de 19 goluri marcate, fiind golgheterul Seriei 8 din Liga 3.
„A fost un meci la discreția noastră, în care ne-am creat multe ocazii, după o dominare clară. Mă bucur că nu s-a accidentat nimeni, pentru că suprafața de joc a fost foarte grea. Mă bucur și pentru Sergiu Jurj, pentru că atacantului îi stă bine să marcheze. A realizat un meci bun și a făcut exact ceea ce trebuie să facă un atacant care stă tot timpul în fața porții. M-au nemulțumit puțin cei din linia a doua, pentru că nu au înscris, deși au avut și ei ocazii”, a afirmat antrenorul echipei FC Bihor, Florin Farcaș.
Prin această victorie, FC Bihor a acumulat 34 de puncte și și-a asigurat calificarea în play off-ul Seriei 8 din Liga 3.
CASETA TEHNICĂ
CS Socodor – FC Bihor 1-4 (1-3)
Au marcat: Bogdan Țoca 17 / Andrei Moga 5, Sergiu Jurj 10, 38 și 53
CS Socodor: Mucha – Clej (65 Caia), Ghergheș, Țoca, C. Covaci (46 D. Covaci) – Șerengău (71 Flueraș), Turcuș – Ciornei, Mintaș (46 Pirtea), Lezeu (77 Călău) – Câmpan. Antrenor: Darasz Tibor
FC Bihor: Pânzariu – C. Jurj, Bactăr (46 Ioviță), R. Farcaș, Al. Stoian – Calugher, B. Vasile – Ban, Moga (71 Hosu), Fl. Chitaș (84 Sorian) – Sg. Jurj (71 Chindlea). Antrenor: Florin Farcaș
Citiți principiile noastre de moderare aici!