Meciul decisiv dintre FC Bihor Oradea și Unirea Ungheni are loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 17:30 pe Stadionul Iuliu Bodola.
Fiind o partidă cu miză, interesul suporterilor orădeni este mai ridicat față de duelurile din campionat, prețul tichetelor fiind de 10 lei. Până vineri se vânduseră circa 700 de bilete, iar acestea mai pot fi achiziționate online de pe www.eventbook.ro sau sâmbătă la cele trei case de bilete care vor fi deschise la Stadionul Iuliu Bodola începând cu ora 14:00.
„Vă încurajăm să cumpărați biletele din timp pentru a evita aglomerația de la ora partidei”, este mesajul organizatorilor care se așteaptă la circa 5.000 de spectatori.
Până acum, cei mai mulți spectatori au fost la jocurile cu Lotus Băile Felix, circa 2.000, și la cel cu Gloria Bistrița, aproximativ 2.500.
La fel ca la meciurile de campionat, copiii cu vârsta sub 14 ani beneficiază de acces gratuit.
[eadvert]
„Tratăm jocul cu maximă seriozitate”
Echipa a efectuat ieri ultimul antrenament dinaintea importantului duel cu formația din Ungheni. Concentrați și încrezători, fotbaliștii orădeni sunt convinși că la finalul partidei se vor bucura alături de suporteri pentru calificarea în finala pentru promovarea în Liga 2.
„Categoric, gândul nostru este doar la victorie. Ne dorim foarte mult să câștigăm și o vom face”, spune căpitanul Ionuț Ban.
„Ținând cont că nu am pierdut niciun meci acasă, e normal să fim încrezători. Ne-am făcut datoria în fiecare meci și prin prestațiile avute am reușit să terminăm pe locul 1 campionatul. Ne vom lupta, am văzut și simțit că Unirea este o echipă foarte combativă și tratăm jocul cu maximă seriozitate. Mă aștept să avem un număr mare de suporteri alături de noi”, a adăugat fundașul Ricardo Farcaș.
Obișnuit cu meciurile cu miză, având și 180 de prezențe în Liga 1, Tiberiu Serediuc știe cum să-i motiveze pe colegii mai tineri. „Am discutat mult între noi pentru că suntem un grup foarte unit și le-am împărtășit din experiența mea. Sunt convins că avem puterea să obținem rezultatul care ne califică în finala pentru promovare. Ne așteaptă un joc dificil pentru că Unirea este o echipă arțăgoasă, foarte agresivă, am simțit pe propria piele acest lucru, dar cu publicul alături vom fi mai puternici. Sper din tot sufletul ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare”, ne-a declarat Serediuc.
Antrenorul Florin Farcaș era procupat să aibă tot lotul valid până la ora jocului: „Nu ne așteaptă un meci ușor, dar suntem îndreptățiți să credem în calificare. Am arătat bine în toate meciurile jucate acasă, iar în tur la Ungheni am obținut un rezultat care ne dă speranțe. Gândul ne este doar la victorie. Mizăm pe tot lotul, dar patru jucători au contuzii după meciul de miercuri și sper să-i recuperăm cât mai bine până la ora jocului”.
Partida FC Bihor Oradea – Unirea Ungheni va debuta la ora 17:30. în caz de egalitate după 90 de minute se vo juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de departajare.
Trimite articolul
XFC Bihor – Unirea Ungheni 2 – 3. Rãmânem în divizia a 3-a. În fotbal e nevoie şi de un gram de noroc.