Aceasta, după ce Primăria anunţase că va rămâne alături de FC Silvania doar dacă Mitică Ardelean continuă să finanţeze echipa. În aceste condiţii, nu mai putem continua activitatea”, a precizat preşedintele Ioan Gurzău. Echipa din Şimleu a pierdut în această iarnă majoritatea jucătorilor titulari în tur, cinci dintrei ei, Miron, Muntean, Svarczkopf, Andor şi Ianc, ajungând la Luceafărul.
Direct afectat este şi antrenorul orădean Florin Farcaş, care a pregătit Silvania în ultima parte a turului. „A fost o experienţă profesională plăcută din care am avut numai de învăţat. Cât am fost acolo am încercat să ne facem treaba cât putem de bine împreună cu colegul meu Cosmin Brândaş. Din păcate neşansa a făcut să nu mai putem continua. Voi reveni la clubul Luceafărul, de unde am plecat”, ne-a declarat Farcaş, care astăzi se va prezenta la reunirea Luceafărului II.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!