Deplasările FC Bihor din acest retur s-au transformat în simple excursii, asta indiferent de numele adversarului întâlnit. În afara punctuleţului luat la Arad, în rest, „roş-albaştrii” nu au supărat pe nimeni şi s-au întors mereu cu rucsacul gol. La fel s-a întâmplat şi la Vânju Mare, unde au ţinut parcă cu tot dinadinsul să nu strice recordul de invincibilitate acasă al severinenilor. FC Drobeta nu a pierdut de 31 de jocuri, de când a promovat în Liga 2, şi această stare se menţine şi după confruntarea cu FC Bihor. Gazdele au câştigat cu 1-0, singurul gol fiind marcat de Ed. Stoica în minutul 32 când a transformat o lovitură de pedeapsă acordată după un fault făcut de Baiano asupra lui Bârză. Până atunci, fundaşul Cosma a ratat, reluând cu capul în braţele portarului (10), iar după primirea golului bihorenii nu şi-au mai creat nici o ocazie clară de a marca până în prelungirile jocului când Lucas a reluat aiurea cu capul din poziţie bună.
Explicaţia lui Vig
„Golul l-am luat din nou pe o greşeală personală. Baiano în loc să intervină la mijlocul terenului, a lăsat mingea să cadă şi l-a urmărit pe atacantul lor până în careu, unde a intrat prin alunecare. Nu ştiu dacă a fost penalty, dar acasă se dă. În continuarea jocului am dominat, am avut posesie, dar nu am înscris şi dacă nu dai gol afară e greu să iei punct. Păcat de ocazia lui Lucas din minutul 93. M-au nemulţumit jucătorii cu expereienţă precum Baiano, Radu sau Sânmărtean, de la care aşteptam mult mai mult”, a analizat jocul antrenorul Vig Zoltan. De partea cealaltă, secundul severinenilor Dan Racolţa a spus: „Am avut multe indisponibilităţi şi a trebui să folosim şi unii jucători care nu erau refăcuţi complet. Am câştigat cu 1-0, dar scorul putea fi mult mai mare”. La Drobeta nu au putut evolua din diferite motive Mutinho, Amzucu, Trofin, Ignat, Fotescu, Tobă, Aldea şi M. Ene, în timp ce Păun, Crişan şi Bârză au intrat incomplet refăcuţi. E cu atât mai regretabil că nici în aceste condiţii FC Bihor nu a putut evita înfrângerea. Urmează meciul cu U Cluj, o echipă disperată cu pasivul de -7 la „adevăr” care va veni la Oradea să-şi câştige punctele care să le asigure liniştea, caz în care FC Bihor ar naviga în ape tulburi până la final.
CASETA TEHNICĂ
FC Drobeta – FC Bihor (1-0)
Stadion Victoria Vânju Mare. Teren denivelat. Spectatori: 100
Au marcat: Ed. Stoica 32 din penalty
FC Drobeta: A. Barbu – I. Ilie ( 75 Roşianu), Dicu, I. Gheorghe, Fl. Epure – N. Poenaru, Mitici, Gărgălie, Ed. Stoica – Jenaru ( 23 Bârză), Păun ( 33 C. Crişan). Antrenor: Vasile Mănescu
FC Bihor: V. Paul – Fl. Ţârcă, Baiano, Cosma, D. Sânmărtean ( 46 Ayza) – Opriceană, Filip, A. Achim, Cr. Andor ( 55 C. Bucur) – R. Radu ( 46 Lucas), Lukacs. Antrenor: Vig Zoltan
Remarcaţii meciului: I. Gheorghe, Bârză / V. Paul
Cartonaşe galbene: I. Ilie, Gărgălie / A. Achim, Baiano
Arbitri: Sorin Tarcea (Timişoara) – Andrei Constantinescu (Bucureşti), Daniel Hârlab (Braşov)
Observator FRF: Flavius Domide (Arad).
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!