Ea a luat startul la 50 şi 100 metri bras, clasându-se pe locurile 27, respectiv 30. Rezultatele sunt modeste, dar nu trebuie omis faptul că Ingrid a concurat în compania unor adversare mai mari ca vârstă cu doi sau chiar trei ani, ea fiind născută în anul 2003. La Youth Olympics participă sportivi născuţi în anul 2000 şi mai mici.
Huszár va mai participa în ultima zi a competiţiei la proba de 200 metri bras.
„Ingrid nu s-a aflat într-o formă prea bună la acest concurs. Ea avea oricum şanse reduse pentru a performa la Buenos Aires, dată fiind diferenţa de vârstă faţă de celelalte competitoare. Dar chiar şi aşa, a înregistrat timpi inferiori faţă de cele mai bune rezultate ale sale. Probabil că nu s-a adaptat cu schimbarea de fus orar, poate au fost tracul, emoţiile. A fost şi răcită serios înaintea deplasării şi nu a mai concurat în ultima perioadă.
Sper să înveţe ceva din această competiţie, să acumuleze experienţă. Din delegaţia de patru înotători prezentă la Buenos Aires, doar cei doi băieţi au avut rezultate, iar fetele nu. O aştept pe Ingrid să revină acasă, pentru a relua pregătirile în vederea Campionatului Naţional pentru seniori, tineret şi juniori, care va avea loc în luna noiembrie, la Miercurea Ciuc”, ne-a declarat antrenoarea Cristina Madău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!