La rândul său, formaţia de senioare ocupă locul secund. Antrenorul echipelor noastre, Orban Zoltan a avut cuvinte de laudă la adresa jucătoarelor sale. „La senioare, am pierdut un singur meci, cel cu Steaua, scor 7-9, fiind învinşi în finalul partidei chiar de două foste jucătoare ale noastre, care s-au transferat la Steaua – Alexandra Dorog şi Xenia Bonca. Alte două au abandonat poloul, astfel că noi mai avem de fapt doar patru senioare în lot, celelalte componente ale echipei fiind junioare. Cu toate acestea sunt foarte optimist, pentru că junioarele noastre sunt de mare perspectivă, având şanse certe de progres în viitor. Doresc să remarc calitatea foarte bună a arbitrajelor, fapt care nu s-a mai întâmplat până acum”, a declarat antrenorul Orban Zoltan.
Crişul a obţinut trei victorii la junioare: 9-5 cu Republica Moldova, 12-5 cu Rapid şi 10-7 cu CSŞ 1 Steaua Bucureşti. La senioare, Crişul a învins Torpi Târgu Mureş cu 13-9, dar a pierdut în faţa Stelei, scor 7-9. Lotul orădencelor cuprinde următoarele jucătoare: Ioana Prodan, Toth Johanna, Adriana Turla, Nicoleta Cimpoca (senioare), Fatima Chirilă (12 ani), Antonia Vidican (12 ani), Oana Vidican (16 ani), Loboncz Nicolette (16 ani), Vanesa Caba Tulceanu (16 ani), Nagy Deborah (9 ani), Leah Freundlich (10 ani), Brigita Sucigan (13 ani), Vivien Bonca (11 ani), Mălina Voivod (17 ani). Loboncz, Caba Tulceanu şi surorile Vidican sunt componente ale lotului naţional de junioare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!