Competiţia este organizată de CS Crişul Oradea, DJST Bihor şi CSM Oradea la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” în perioada 15-17 aprilie.
Prima reuniune se va desfăşura vineri de la ora 17:30, va continua sâmbătă de la ora 10:00 şi apoi 17:00, iar ultima reuniune este programată duminică de la ora 10:00. În competiţie se vor afla peste 20 de înotători orădeni de la CS Crişul şi CSM. Probele de concurs sunt 100 m liber, 100 m spate, 100 m bras, 100 m fluture, 200 m liber (băieţi şi fete 12 ani), 100 m liber, 100 m spate, 100 m bras, 100 m fluture, 400 m liber (băieţi 13-14 ani, fete 13 ani).
Primii trei clasaţi la fiecare probă vor primi medalii şi diplome, iar echipele clasate pe primele trei locuri vor primi câte o diplomă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!