O dovadă a aprecierii de care se bucură cel mai bun arbitru român pe plan internaţional. Alexandrescu a avut parte de un meci desfăşurat într-o atmosferă extraordinară creată de cei peste 2.500 de spectatori. În tur, italienii câştigaseră cu 9-5, iar la Belgrad sârbii au egalat diferenţa din prima manşă cu un gol marcat în ultimele două secunde, scor 11-7. Au urmat penalty-urile de departajare unde italienii s-au impus cu 3-2, într-un dramatism maxim. „A fost un meci foarte greu şi foarte frumos în acelaşi timp, desfăşurat într-o atmosferă incendiară. L-am dus la bun sfârşit, iar la final am fost felicitat de ambele delegaţii. Sârbii au fost mai buni, dar au ratat mult, în timp ce italienii s-au apărat foarte bine. Miza a fost imensă, pentru că cine pierdea părăsea cupele europene. Acesta e şi marele regret, că noul format al Ligii campionilor nu mai permite echipelor eliminate să continue în Cupa LEN. Ca experienţă a însemnat foarte mult pentru mine, e în top 3 ca dificultate”, povesteşte arbitrul orădean, călit deja la marile competiţii europene şi mondiale.
Şcoală de arbitraj
Pe plan local, împreună cu fostul arbitru Vekerdi Ladislau, Adi a pus bazele unei veritabile şcoli de arbitraj în polo la Oradea. „La cursuri participă 25 de foşti jucători, băieţi şi fete, inclusiv arbitrii orădeni aflaţi în activitate în Superligă sau campionatele de juniori. Încercăm să-i învăţăm din experienţa acumulată şi să-i propulsăm cât mai sus. Până acum ne-am întâlnit de trei ori, ultima dată la Hotel Continental, unde am avut şi o analiză video”, a precizat Alexandrescu.
În afara lui Alexandrescu, actualmente Oradea are trei arbitri în Supeligă, Remus Oros, Petre Gepian şi Mălin Calimache, şi patru în competiţiile juvenile, Vekerdi Laszlo jr., Sebastian Adel, Iuhas Geri şi Cristian Băcuţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!