„Pentru noi este o mândrie să jucăm un meci oficial cu FC Bihor, echipa fanion a judeţului. Nici nu visam să ajungem vreodată ca FC Hidişel să joace o partidă oficială cu FC Bihor. Va fi o zi de sărbătoare pentru comuna noastră şi aşteptăm cât mai multă lume la acest meci din Cupa României. Aşteptăm să vedem un spectacol fotbalistic, iar dacă va fi o victorie, cu atât mai bine. Oricum, băieţii s-au autodepăşit şi au făcut o imagine bună comunei prin parcursul excelent avut în Cupa României”, ne-a declarat primarul Adrian Petroi, cel care a pus bazele echipei împreună cu Spiridon Baltsavias în 2009.
În ultimul joc dinaintea meciului cu FC Bihor, FC Hidişel a remizat pe teren propriu, scor 3-3 (1-1) cu Crişul Sântandrei, întrerupând astfel o serie de 7 meciuri victorioase în noul sezon: unul în Supercupă, 3 în Cupa României şi 3 în campionat.
Pentru FC Bihor, mai important este campionatul decât Cupa României. „Vrem să câştigăm, dar vor fi folosiţi şi jucători care n-au evoluat cu UTA. Nu ne facem un titlu de glorie din Cupă, dar nu tratăm cu superficialitate jocul”, ne-a declarat Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor.
FC Bihor s-a chinuit cu UTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!