După o victorie cu 3-1 acasă și o remiză în deplasare (2-2), echipa bihoreană a pierdut vineri în play-out cu 0-3 (0-1), un scor prea sever față de realitatea din teren.
Sănătatea Cluj a deschis scorul în minutul 5 la o acțiune inițiată de veteranul Dorin Goga. Pornit din propria jumătate, fostul jucător de Liga 1, a pătruns spre careu, a pasat pentru Andrei Dioszeghi, care a făcut două driblinguri scurte și a șutat puternic pe colțul scurt de la circa 10 metri (1-0). La aproape 40 de ani pe care îi va împlini în 2 iulie, Goga arată o formă de invidiat, el marcând două goluri și reușind o pasă decisivă etapa trecută la 4-0 cu Minerul Ocna Dej în deplasare.
[eadvert]
Bihorenii au avut șansa egalării în minutul 23, însă șutul lui Gelu Gitye expediat din lovitură liberă de la circa 30 de metri, lateral stânga, a întâlnit bara transversală, aproape de vinclu.
Cele trei schimbări făcute de antrenorul Cosmin Bodea la pauză n-au adus plusul ofensiv dorit, iar cei care au marcat au fost tot clujenii.
În mintul 67 portarul Chindriș a degajat lung, iar Andrei Dioszeghi a profitat de indecizia fundașilor și a plasat balonul pe lângă Cosma (2-0). Sănătatea s-a desprins decisiv în minutul 75, când Alex Oltean a finalizat cu un șut din careu, la capătul unei frumoase acțiuni a gazdelor (3-0). Echipa bihoreană a mai pierdut la o diferență de trei goluri doar un singur meci, 1-4 pe terenul liderului SCM Zalău, Lotus având o medie de un gol primit pe meci în actualul sezon de Liga 3.
Lotus rămâne cu un singur punct în cele trei etape de play-out, iar distanța față de următoarele clasate s-a redus simțitor. În acest răstimp, Sănătatea a adunat 7 puncte și are golaveraj 8-1.
De remarcat revenirea lui Sebastian Cucu (18 ani), la Lotus, după accidentarea suferită în meciul de la Sânmartin cu Minerul Ocna Dej, care l-a făcut să rateze duelurile cu Minaur Baia Mare și Victoria Carei. Cucu a evoluat până în minutul 63, când a fost înlocuit cu Denis Sala.
Etapa următoare, Lotus va evolua pe teren propriu în compania echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
CASETA TEHNICĂ
SĂNĂTATEA CLUJ – LOTUS BĂILE FELIX 3-0 (1-0)
Au marcat: Andrei Dioszeghi 5, 67, Alex Oltean 75
Sănătatea: Chindriș – A. Ștefan, Stretea, Cimpoeșu, C. Câmpean (78 Vescan), J. Diomande (56 Saroși), Aidoo (88 Mureșan), A. Dioszeghi, Al. Oltean (88 Szolosi), N. Zanc (78 Bențan), D. Goga (78 C. Creț).
Lotus: P. Cosma – Cr. Urbanowski (46 D. Ciurcui), Sg. Oltean, D. Lupșe, M. Arsene, I. Pascu (78 P. Blăgea), D. Gheban, S. Cucu (63 D. Sala), G. Gitye, A. Morar (46 D. Duma), D. Ghiță (46 R. Tămaș). Antrenor: Cosmin Bodea
Arbitri: Theodor Stănică Oancea (București) – Cristian Bumb (Băcia – Hunedoara), Levente Ungvari (Hăghig – Covasna)
Observatori FRF: Ovidiu Tâlvan (Sibiu) și Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea)
Sâmbătă, se vor disputa meciurile: Olimpia MCMXXI Satu Mare – Minerul Ocna Dej (ora 14:00) și Victoria Carei – Minaur Baia Mare (ora 17:00)
Citiți principiile noastre de moderare aici!