Publicul orădean a oferit o lecţie de fair-play şi civilizaţie la partida dintre reprezentativele de handbal ale României şi Spaniei, contând pentru preliminariile de calificare la Euro-2012. Circa 2.000 de spectatori au umplut tribunele Arenei „Antonio Alexe”, susţinând cu frenezie naţionala noastră, în speranţa unui rezultat favorabil sau cât de cât onorabil.
Remarcabil este faptul că orădenii au găsit puterea să scandeze şi să-şi aplaude favoriţii chiar şi la finele meciului, care a consemnat cea mai ruşinoasă înfrângere din întreaga istorie a handbalului masculin românesc. Niciodată, reprezentantiva noastră nu a suferit o asemenea umilinţă, nici măcar în deplasare, cu atât mai mult pe teren propriu. Cele mai severe eşecuri de acasă au fost cele cu Franţa, Belarus şi Suedia, la şapte goluri diferenţă, toate în ultimul deceniu.
Ceea ce s-a petrecut însă duminică seară la Oradea a întrecut cele mai pesimiste aşteptări.
Toată lumea ştia că Spania este cu mult peste noi la ora actuală, dar proporţiile înfrângerii sunt inimaginabile. Să pierzi la 15 goluri acasă este nepermis, o astfel de diferenţă fiind mai mult decât catastrofală. De altfel, aceasta a fost imaginea de ansamblu oferită de naţionala noastră după primele două meciuri din preliminarii, încheiate cu rezultatele de 22-34 cu Croaţia şi 20-35 cu Spania.
Rămânem în lumea a treia
„A fost o adevărată catastrofă. Ne lovim de handbalul mare şi nu putem face faţă deloc. Eu, ca selecţioner, nu pot să fac nimic, aceştia sunt cei mai buni handbalişti pe care-i avem la această oră. Abia reuşim să dăm sau să trecem de douăzeci de goluri într-un meci, în schimb le primim cu nemiluita. Singurul lucru la care putem spera la Campionatul Mondial este să nu ne facem de râs, eventual să ieşim din grupă. Nu putem năzui la mai mult de atât, nu avem nicio şansă”, a declarat după meci antrenorul Vasile Stângă, golgeterul all-time al naţionalei României.
Este lesne de înţeles că reprezentativa nu se mai poate nici măcar gândi la vreo şansă de calificare la Euro-2012. Păcat pentru publicul orădean şi pentru eforturile depuse de organizatorii meciului, care ar fi meritat cu mult mai mult faţă de ceea ce le-au oferit Ghionea, Toma, Popescu et comp. Handbalul masculin românesc a dovedit din nou că rămâne în lumea a treia a acestui sport, iar calificarea laCM 2011 pare să fie mai mult o întâmplare fericită, dar care nu a schimbat cu nimic în bine naţionala.
G.N
Citiți principiile noastre de moderare aici!