Clasate în prima jumătate a clasamentului Seriei 5 din Liga 3, Luceafărul Oradea (locul 3) și CSC Sânmartin (locul 8) au oferit un fotbal sărac în faze de poartă.
Fără ritm, cele două echipe au fost preocupate să nu primească gol în primul rând. S-a simțit o lipsă de omogenitate, la gazde evoluând cinci, iar la oaspeți șase jucători care au prins și meciul tur, încheiat cu succesul Luceafărului cu 6-3.
Echilibrul s-a rupt în minutul 15, când o minge deviată de Roșu l-a găsit în careu pe fundașul dreapta Florin Pop, care a înscris cu un șut din unghi pe colțul scurt (0-1). Dacă în cele două careuri s-a ajuns rar prin faze lucrate, jucătorii au încercat șutul de la distanță. Parnău i-a dat emoții lui Barabaș cu un șut de la 20 de metri (20), după care Sorian a nimerit bara cu un trasor de la circa 28 de metri (37).
Dornici să revină, puștii pregătiți de Dianu au egalat cu șansă în minutul 52 când Parnău a șutat, mingea deviată de un fundaș a nimerit bara și a ricoșat la Maxin, care nu iertat din 6 metri (1-1).
Golgheterul Sergiu Pop a avut șansa golului, dar Răileanu a respins de la colțul scurt (53).
Greșeală majoră
Faza care avea să încline balanța s-a consumat în minutul 62, când centralul Dan Dreve a inventat o indirectă din careu în condițiile în care Cuc a trimis mingea spre poartă, în duel cu un fundaș al Luceafărului, iar Răileanu a prins-o în brațe.
În ciuda protestelor gazdelor, arbitrul și-a menținut decizia. Sg. Pop a mișcat balonul, zidul s-a spart și Arsene a șutat puternic sub transversală (1-2).
În minutele rămase, Luceafărul a forțat egalarea cu forțe proaspete de pe margine, dar lipsa de experiență a juniorilor Tămaș (15 ani), Tirla (17 ani) sau Gheban (16 ani) s-a simțit, iar mai experimentata echipă oaspete a știut să își conserve avantajul.
Luceafărul a folosit în partida de sâmbătă 10 jucători U21, șapte fiind titulari, în timp ce CSC Sânmartin a avut cinci, din care trei au început meciul.
CASETA TEHNICĂ
LUCEAFĂRUL – CSC SÂNMARTIN 1-2 (0-1)
Au marcat: M. Maxin 52 / Fl. Pop 15, M. Arsene 62
Luceafărul: Răileanu – Gunie, Mintaș, D. Pop, Papp, V. Costea (52 Tămaș), Humadi (85 Gheban), Parnău, D. Roș (80 Tirla), Maxin, Talpoș (66 L. Roman). Antrenor: Ciprian Dianu
CSC Sânmartin: Barabaș – Fl. Pop, A. Gal, A. Pintea, D. Lupșe, S. Brata (65 Sg. Vancea), Habakuk (58 I. Cuc), Al. Sorian, M. Arsene, C. Roșu, Sg. Pop (90+3 P. Andraș). Antrenor: Cosmin Bodea
Cartonașe galbene: Gunie 32, Parnău 67, L. Roman 87 / Pintea 30, Fl. Pop 77, Cuc 81, Arsene 87, Sg. Pop 90+1
Arbitri: Dan Dreve (Cluj-Napoca) – George Suciu (Câmpia Turzii), Bogdan Pojar (Cluj-Napoca)
Observatori FRF: Traian Marchiș (Baia Mare) și Florin Mierea (Timișoara)
FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 5
Rezultate, marcatori şi clasamentul după etapa a 16-a, prima din retur:
Luceafărul Oradea – CSC Sânmartin 1-2 (0-1). Maxin 52 / Fl. Pop 14, M. Arsene 62
Unirea Dej – SCM Zalău 3-1 (1-0). An. Pop 40 – penalty, 53, 59 / R. Dulap 90+3
Sănătatea Cluj – UFC Gloria Bistrița 2-2 (0-2). D. Matei 55, Al. Gaşpar 82 / M. Curtuiuş 34, Cl. Meşter 44
AFC Odorheiu Secuiesc – Avântul Reghin 0-3 (0-0). Chirilă 66, Ad. Murar 77 – penalty, 84
Industria Galda – CFR Cluj II 3-0 (2-0). Baghiu 7, T. Coman 9, D. Lupşan 71
Minaur Baia Mare – Sticla Arieşul Turda 6-0 (3-0). Cr. Bud 12, 42, 70, 79, P. Batin 26 – penalty, 78
Metalurgistul Cugir – ACSFC Recea 1-1 (1-0). M. Lupu 3 / N. Janos 61
Unirea Alba Iulia – Viitorul Şelimbăr 0-3 (la masa verde)
Echipa din Alba Iulia a anunţat FRF că nu poate organiza meciul din cauza problemelor financiare.
CLASAMENT
1. ACSFC Recea 16 10 5 1 41 – 17 35 +11
…………………………………………………………………………………………….…………
2. Minaur Baia Mare 16 10 3 3 25 – 8 33 +9
3. Viitorul Şelimbăr 16 7 7 2 26 – 19 28 +4
4. Metalurgistul C. 16 7 6 3 22 – 17 27 +3
5. Luceafărul Oradea 16 8 3 5 37 – 29 26 +2
6. CSC Sânmartin 16 8 1 7 31 – 30 25 +1
7. Unu FC Gloria 16 7 4 5 17 – 19 25 +1
8. Sticla Turda 16 5 7 4 19 – 22 22 -2
9. FC Unirea Dej 16 6 3 7 19 – 24 21 -3
10. Avântul Reghin 16 4 8 4 26 – 21 20 -4
11. Sănătatea Cluj 16 5 5 6 22 – 21 20 -4
12. Unirea Alba Iulia 16 4 4 8 21 – 22 16 -8
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
13. CFR II Cluj 16 4 3 9 21 – 35 15 -9
14. Ind. Galda 16 3 3 10 19 – 34 12 -12
15. Od. Secuiesc 16 2 4 10 11 – 28 10 -14
16. SCM Zalău 16 4 3 9 21 – 32 9 -9
SCM Zalău a fost penalizată cu 6 puncte.
Etapa viitoare (14 martie, ora 15:00): Metalurgistul Cugir – Unirea Dej, ACSFC Recea – Minaur Baia Mare, Sticla Arieșul Turda – Industria Galda, CFR Cluj II – Luceafărul Oradea, CSC Sânmartin – AFC Odorheiu Secuiesc, Avântul Reghin – Sănătatea Cluj, UFC Gloria Bistrița – Unirea Alba Iulia, Viitorul Șelimbăr – SCM Zalău.
Trimite articolul
XTeo nu mai plange ca in tur ati avut 8 penaltyuri …..a zis Popa Krenek ca va arde si va ars asta e dar sanmartinul slaba rau rau de tot ce tot vb de golgheter Popa Srg nu sta in pic Sorian fite si figuri Rosu slabut Pintea e cu tramvaiul dupa el noroc ca joaca bine ala cu parcare de langa stadion