Noul sezon al Ligii a IV-a va aduce o prezență exotică pe terenurile bihorene. O echipă formată preponderant din fotbaliști nigerieni va evolua pe poziția Luceafărului II Oradea. Este vorba de Club Sportiv „Professional Football Training Center” (PFTC), un proiect inițiat de nigerianul Markus Bako Makan (33 de ani). „Suntem un centru de formare a jucătorilor și suntem deschiși sã primim fotbaliști din întreaga lume. Aici vor avea ocazia să se pregătească, să joace, iar noi încercăm să le găsim echipe profesioniste în Europa. Luceafărul ne-a dat locul lor în Liga a IV-a și vrem sã alcătuim o echipă competitivă care pe viitor să poată promova mai sus. Sperăm să fim primiți cu simpatie peste tot pe unde vom juca”, ne-a declarat Makan, fost portar în Nigeria, Camerun, Ghana, Mauritania sau Anglia, unde a evoluat la formația Dover Athletic (Liga 4). A ales Oradea pentru proiectul său deoarece este căsătorit cu o bihoreancă.
Rampă de lansare
De pregătirea echipei formate din 15 nigerieni, un american și patru orădeni se ocupã Mircea Fodor și Florin Negrea. În aceastã vară, exotica echipă a susținut și două jocuri de verificare, scor 7-3 cu Sporting Lugaș și 1-1 cu o echipă maghiară de ligă inferioară aflată în cantonament la Băile Felix.
„Sunt fotbaliști foarte receptivi și dispuși la efort. Mai avem de lucrat din punct de vedere tactic, dar sunt convins că vom face o figură frumoasã în acest campionat”, susține Mircea Fodor.
Până la startul sezonului, noua formație care va evolua sub numele Luceafărul II Oradea va susține încă trei meciuri de verificare cu FC Bihor II, CSC Sânmartin și Poiana Budureasa.
În luna august mai este așteptat un contingent de 30 de jucători proveniți din prima ligă nigerianã, cinci dintre ei având selecții la lotul național de tineret al Nigeriei.
Lotul aflat în pregătiri
Portar: Ionuț Avram
Jucători de câmp: Samuel Eteyen, David Owoicho, Dachal Maklong, Ogbasie Kingsley, Lawal Mohammed, Damwesh Luther, Ikpe Emem, Bethel Orji, Nenfort Ylchini, Jibrin Yahaya, Ibrahim Jamilu, Idris Abdoulrahama, Abdou Ibrahim, Isaac Zico, Marcel Nan, David Florescu și Ionuț Lucaci.
Antrenori: Mircea Fodor și Florin Negrea
Citiți principiile noastre de moderare aici!