Dunărea a curs năvalnic în prima repriză, în care a dat dovadă de eficienţă maximă. Seria golurilor a deschis-o congolezul Kanda, care a înscris cu un şut de la marginea careului teleghidat la vinclu (1-0). În zi de şut a fost şi Călin Cristea, care a făcut 2-0 cu o execuţie din 12 metri (11). Gazdele au încheiat jumătatea de oră extrem de fastă cu penalty-ul obţinut de Mardare în duelul cu Bactăr, iar Al. Avram a transformat lovitura de pedeapsă. Un 3-0 neverosimil, însă situaţia s-a schimbat la pauză.
„Luceferii” au avut altă faţă, iar roadele au început să apară şi în decurs de patru minute au marcat de două ori prin cei doi golgheteri.
În minutul 58, Matei a fost faultat în careu de Mardare, iar penalty-ul acordat a fost fructificat de Sergiu Arnăutu, ajuns la golul numărul 11 stagional (3-1). Nu s-a lăsat mai prejos nici Marius Matei, care a profitat de o nesincronizare în defensiva gazdelor şi a punctat pentru 3-2. Al patrulea gol consecutiv pentru Matei, al 13-lea din campionat!
Egalarea mult dorită nu a mai venit, deşi oportunităţi au mai fost, cea mai importantă fiind irosită de Arnăutu. În relungiri, gazdele au mai avut o bară prin Ţîră, astfel să scorul final a fost 3-2.
Doar călărăşenii au realizat ce şi-au propus, prima victorie în această primăvară, în timp ce bihorenii mai au de aşteptat. Atacanţii marchează meci de meci, însă erorile defensive cântăresc decisiv. Când acestea vor fi eliminate, vor apărea şi rezultatele dorite. Pentru Luceafărul urmează o etapă de pauză, cu puncte la „masa verde”, prilej pentru staff-ul tehnic să îmbunătăţească ce nu a mers în aceste etape.
CASETA TEHNICĂ
DUNĂREA CĂLĂRAŞI – LUCEAFĂRUL 3-2 (3-0)
Au marcat: Kanda 7, C. Cristea 11, Al. Avram 33 penalty / Sg. Arnăutu 58 penalty, M. Matei 62
Dunărea: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, S. Matei, Şandru, Şt. Mardare, Preoteasa, C. Cristea (80 Ciocâlteu), Kanda (75 R. Licu), Danciu, Cr. Puşcaş, Al. Avram (65 C. Ţîră). Antrenor: Adrian Mihalcea
Luceafărul: Began – Balea, Bactăr (77 Balla), Hlinca (cpt.), I. Ban – Moga, Bedea – Chiş Toie, Arnăutu, Predescu (18 Codoban) – M. Matei. Antrenor: Alexandru Kiss
Arbitri: Mihai Amorăriţei (Câmpina) – Ionuţ Babadag (Alexandria), Alexandra Apostu (Bacău)
Observatori FRF: Silviu Ioan (Galaţi), Mihai Basarab (Slobozia)
Citiți principiile noastre de moderare aici!