Marți seara, echipa coordonată de Adrian Moisa a jucat la Salonta un meci cu Lulea Gurbediu la invitaţia lui Ionuţ Suciu.
Invitatul special al lui Moisa a fost internaţionalul Claudiu Keşeru, care a încheiat sezonul în Bulgaria cu Ludogoreţ şi se află în vacanţă.
Nu a fost singurul „nume greu” din echipă, unde s-au mai regăsit fostul internaţional Sorin Cigan, dar şi campionii europeni la minifotbal Vlad Gheţe şi Tibi Szeleş. Meciul a fost unul spectaculos şi s-a încheiat cu victoria orădenilor cu 10-7 (7-4).
După ce Ţîrlea a deschis scorul, orădenii au condus la diferenţe liniştitoare de 3-4 goluri până la începutul părţii a doua. Gazdele au reuşit să egaleze 7-7, iar victoria s-a tranşat în ultimele două minute când Dobondi (2) şi Szeleş au dus scorul la 10-7.
Conform aşteptărilor, golgheterul meciului a fost Keşeru (4 goluri), el fiind asaltat, înaintea şi după terminarea jocului, pentru poze şi autografe.
„Pentru noi a fost o onoare să avem astfel de invitaţi, actuali sau foşti internaţionali”, spune Ionuţ Suciu, cel care a organizat şi „repriza a III-a” la Pizzeria Gustosa din Gurbediu.
Pentru Piaţa bihoreană urmează tradiţionala confruntare de vineri cu Diego Sky tot la Salonta, iar sâmbătă şi duminică va participa la un turneu de minifotbal la Hunedoara.
Au evoluat echipele
Piaţa: Fildan – S. Cigan, M. Popa, Szeleş, Dobondi, Keşeru. Au mai intrat Gheţe – Adi Moisa, C. Mitra, Fazekas, Cr. Teşan, V. Lucuş, C. Pop.
Gurbediu: Cornea – Crăciun, I. Suciu, Ţoca, Ţirban, Cr. Ţîrlea. Au mai jucat Al. Lezeu, I. Groza şi Sg. Voicu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!