Dacă naţionala de polo şi-a făcut deja un obicei de a efectua stagii şi de a susţine meciuri oficiale la Oradea, reprezentativa de baschet masculin seniori se află în premieră în oraşul nostru, în perioada de după Revoluţie. De notat faptul că şi echipa naţională de handbal feminin a jucat nu demult la Oradea, disputând aici meciul de baraj cu Slovacia, în urma căruia s-a calificat la CM 2013.
Lotul naţional de polo şi-a mutat locaţia pregătirilor de la Bucureşti la Oradea, reunindu-se începând de luni la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Antrenorul Vlad Hagiu a convocat un lot lărgit format din 18 jucători: Dragoş Stoenescu (Dinamo), Mihai Drăguşin (Steaua), Dorin Creţu (CSM Digi) – portari; Nicolae Diaconu, Mihnea Chioveanu, Andrei Crețu, Alexandru Ghiban, Alex Popoviciu (toţi de la CSM Digi), Cătălin Alexa, Alexandru Sfârle (Crişul), Dimitri Goanţă, Petru Ianc, Daniel Teohari (Dinamo), Pavel Popescu (Steaua), Alexandru Matei, Andrei Buşilă (ex-CSM Oradea), Ramiro Georgescu, Tiberiu Negrean (Szolnok – Ungaria).
De remarcat prezenţa la lotul de seniori a doi jucători de la Crişul, Alexa şi Sfârle. De asemenea, un fapt inedit îl constituie convocarea a doi fraţi, Andrei şi Dorin Creţu, de la CSM Digi. Naţionala de polo va pleca mâine la Bratislava, unde va participa la Cupa Dunării, alături de reprezentativele Slovaciei, Olandei şi Germaniei. Germania ne va fi de altfel adversară în grupă şi la CM de la Barcelona. Lotul naţional va reveni apoi din Slovacia la Oradea la data de 30 iunie. La Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” va avea loc în perioada 5-7 iulie un turneu internaţional, cu participarea reprezentativelor României, Slovaciei, Marii Britanii şi Ungariei under 20 de ani.
Amicale cu Ungaria
La rândul său, lotul naţional de baschet masculin se află de azi la Oradea, urmând să susţină la Arena „Antonio Alexe” un stagiu de pregătire în vederea participării la preliminariile de calificare la EuroBasket 2015. România face parte dintr-o grupă preliminară alături de Islanda şi Bulgaria. Antrenorul echipei naţionale, Marcel Ţenter a convocat următorul lot de jucători: Adrian Tudor, Mihai Paul, Alex Pop, Daniel Popescu (poziţia 1), Andrei Mandache, Szijártó Levente, Dan Grünfeld (poziţia 2), Adrian Guţoaia, Andrei Căpuşan, Vlad Popovici, Brice Kabengele (poziţia 3), Vlad Moldoveanu, Mihai Silvăşan, Cătălin Burlacu, Titus Nicoară, Leonard Filip (poziţia 4), Cătălin Baciu, Ionuţ Drăguşin, Bogdan Ţîbîrnă, Alexandru Olah, Lázár László (poziţia 5). Din lot fac parte trei jucători de la CSM Oradea, Nicoară, Ţîbîrnă şi Lázár. De la stagiul orădean absentează motivat Ţîbîrnă, Pop şi Guţoaia, aflaţi la lotul naţional universitar, precum şi Filip şi Olah, aflaţi la lotul naţional de tineret. Echipa naţională de baschet a României va susţine la Oradea două meciuri amicale cu reprezentativa Ungariei, în perioada 13-15 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!