Juniorii 2003 au încheiat cu acest turneu o perioadă de cantonament de cinci zile. La această categorie de vârstă au participat 12 echipe împărţite în 3 grupe. Viitorul Oradea (antrenor Dorin Mudura) a câştigat grupa, după 2-1 cu Szeged, 2-2 cu Balmaz Olasz, ambele echipe din Ungaria, şi 2-0 cu Sifssa Ungvar (Ucraina). Învingătoarele grupelor au susţinut un turneu în trei, în care orădenii au pierdut cu 0-2 cu Maccabi Netanya (Israel) şi au remizat, scor 0-0, cu Yuniszty Lyubasivka (Ucraina), terminând competiţia pe locul 3.
Pe aceeaşi poziţie s-a clasat şi grupa 2004 (antrenor Sorin Toma), care a obţinut 4 victorii (3-0 cu FC Goldball, 2-0 cu Niko Kiev, 1-0 cu Dunakezsi şi 1-0 cu Miskolc), o remiză (1-1 cu MSE Târgu Mureş) şi a pierdut un meci (0-1 cu Balmaz Olasz).
Puştii de la grupa 2006 au câştigat două meciuri, a terminat un joc la egalitate şi a pierdut trei.
Viitorul îşi continuă programul de pregătire cu meciuri amicale la Academia Honved, iar săptămîna viitoare va participa la Cupa Eon la Târgu Mureş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!