UPDATE: În momentul în care fotbalul bihorean este la pământ, doi bihoreni reprezintă echipa națională a României în fața presei. Claudiu Keseru și George Pușcaș, alături de Ovidiu Hoban, l-au însoțit pe selecționerul Anghel Iordănescu la conferința de presă de luni.
„Îl felicit pe Claudiu pentru evoluţia sa din ultima perioadă. Faptul că a marcat atâtea goluri înseamnă enorm. Nu pot să spun în momentul de faţă care este cea mai bună soluţie pentru atac. Puşcaş a fost convocat să fie în anturajul echipei naţionale”, a spus Anghel Iordănescu.
„Sunt pregătit să joc titular, cred că sunt pregătit de la începutul sezonului. Mi-am dorit foarte mult acest lucru, dar nu este decizia mea. Voi da totul la antrenamente pentru a-l convinge pe domnul Iordănescu să facă această alegere, care este doar a dumnealui”, a declarat Keseru.
Întrebat cum se simte, ținând cont de faptul că la meciul de duminică al Stelei împotriva Concordiei Chiajna (1-0) s-a observat o oboseală a „roș-albaștrilor”, Keseru a recunoscut că simte puțin obosit. „Evident că s-a simțit o stare de oboseală (la meciul împotriva Chiajnei), mai ales că și terenul de la Rio Ave a fost puțin mai greu, iar ieri am jucat pe sintetic, dar nu cred că este o problemă în privința meciului cu Irlanda. Ne vom reface, avem chiar o perioadă mult mai lungă până la următorul meci”, a afirmat Keseru, iar selecționerul naționelei a glumit pe această temă. „Dacă nu se refac, îi refac eu lăsându-i pe bancă”, a spus Iordănescu.
„Orice jucător își dorește să evolueze pentru țara lui. Nu mă așteptam să fiu convocat. M-a sunat un prieten și credeam că glumește, după aceea m-am interesat. Este o onoare să joc pentru țara mea și voi onora oricând o astfel de convocare”, a declarat George Pușcaș, care a spus că a fost felicitat de cei de la Inter pentru selecția la echipa de seniori a naționalei.
_______________________
Printre cei 25 de jucători convocați se numără și doi orădeni. Este vorba despre atacanții Claudiu Keșeru și George Puscaș. Dacă primul tinde să devină o prezență constantă în lotul naționalei datorită faptului că este golgheterul campionatului intern, pentru George Pușcaș este o premieră. Este prima convocare în lotul României pentru atacantul lui Inter Milano în vârstă de doar 18 ani.
Meciul dintre România și Irlanda de Nord, din cadrul preliminariilor EURO 2016, va avea loc vineri, 14 noiembrie. Peste patru zile, pe 18 noiembrie, România și Danemarca se vor înfrunta într-o partidă amicală. Ambele meciuri vor avea loc la București, pe stadionul Național Arena.
Citiți principiile noastre de moderare aici!