Este vorba de fraţii Marin şi Călin Darna, ambii de la CS Redpoint Oradea. Concursul se va desfăşura în clădirea Hungexpo din capitala Ungariei şi va aduna la start circa 520 de participanţi.
Marin Darna concurează la divizia de seniori compound, unde concurenţa este foarte mare (peste 50 de sportivi), iar Călin Darna la divizia de master barebow. „Cei doi fraţi şi-au descoperit relativ recent pasiunea de a trage cu arcul, iar în doi ani au ajuns chiar să facă sport de performanţă, participând pentru Redpoint Oradea la diverse campionate, locale, judeţene, naţionale şi chiar internaţionale. Cu rezultate bune la categoria lor de concurs, cei doi s-au calificat la European Indoor Archery Championship, derulat sub egida IFAA (una dintre federaţiile internaţionale de tir cu arcul).
Ţintele sunt specifice acestui tip de concurs, ţinta Flint şi ţinta cu cinci spoturi, la care se trag câte patru sau cinci săgeţi pe serie, pe durata a 12 sau 14 serii. Cu ajutorul Consiliului Judeţean Bihor, al DJST Bihor, Rivolto Cons, Darer, SCT Felix, Vitrerom, Decathlon, Liceului Sanitar şi Liceului Sportiv Oradea, cei doi sportivi orădeni şi-au propus un loc între primii zece la categoria lor”, informează Mircea Stroe, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!