Asta pentru că preconizata comasare a echipelor Chimia Brazi şi Juventus Bucureşti nu s-a mai concretizat. „Acel proiect a căzut şi m-am reorientat spre prima ofertă pe care am avut-o. Am preluat Otelul II Galati şi luni am avut primul antrenament. Ne-au plecat foarte mulţi jucători sub formă de împrumut, iar noul lot va fi format din tineri de 17, 18 şi 19 ani.
Obiectivul nu va fi legat de performanţă ci de instruirea şi creşterea valorică a acestor copii la un nivel cât mai apropiat de prima echipă. Am găsit condiţii foarte bune şi un colectiv profesionist şi competent. Mi-am dat seama că nu este întâmplător ceea ce se întâmplă la Oţelul”, afirmă fostul tehnician al FC Bihor.
Oţelul II Galaţi activează în Seria 1 din Liga 3 şi a terminat turul de campionat pe locul 4.
Dobai încă nu a semnat contractul, lucru care se va întâmpla după revenirea preşedintelui Marius Stan de la Poiana Braşov unde este cantonată prima echipă.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!