Intenția antrenorului anunțată duminică a fost confirmată luni după o discuție cu Sorin Rădeanu, conducătorul clubului din Sântandrei.
„Am încercat să-l conving să-și continue munca începută în vara anului trecut, dar nu am reușit. Nu ne rămâne decât să-i mulțumim pentru activitatea depusă la Crișul Sântandrei și să-i dorim succes în continuare”, ne-a declarat Sorin Rădeanu.
Demisia a fost confirmată și de antrenorul Călin Cheregi, într-o discuție telefonică. „În urma rezultatului de la Sighetu Marmației și a altor cauze pe care nu doresc să le dezvolt, am luat decizia să demisionez. Cred că e cea mai bună decizie pentru mine în acest moment. Țin să le mulțumesc tuturor pentru perioada frumoasă și rezultatele avute anul trecut atât în campionat, cât și în Cupa României. Felicit jucătorii și colegii din staff pentru parcursul frumos din primele 15 etape și le doresc mult succes în continuare. Îi mulțumesc lui Sorin Rădeanu pentru toată implicarea și celor de la Primăria Sântandrei”, ne-a declarat Călin Cheregi (50 de ani).
Venit în vara anului trecut la Crișul Sântandrei, Călin Cheregi lasă echipa pe locul 5 în Seria 10, la un punct de play-off, cu un bilanț de 29 de puncte din 9 victorii, două egaluri și 5 înfrângeri, golaveraj 29-23.
Trimite articolul
XDA SI ‘INTERLOPU’ BASIT E PATRON DE ECHIPA? CUM ISI JUSTIFICA BANI ???????? INTERLOPI SUNT PATRONI MAI NOU IN ”’BIHOR”’