În competiție se vor afla 12 echipe, iar câștigătoarea va reprezenta România la Socca Champions League, programată în Insula Creta.
Socca este o variantă de minifotbal, se joacă tot pe teren sintetic în formulă 1+5, cu unele modificări de regulament: portarul nu are voie să părăsească careul, iar penalty-urile se execută cu jucătorul pornit de la centrul terenului în duel unu la unu cu portarul, etc.
În urma tragerii la sorți, fără capi de serie, au rezultate cele două grupe:
[eadvert]
Grupa A: Young Boys (Mureș), ABS Decor Deva (Hunedoara), FC Pițurcanii (București), Gemina Cluj (Cluj), Pro Fotbal Sibiu (Sibiu) și Bad Boys Oradea (Bihor).
Grupa B: Dedeman Oradea (Bihor), Zarandul Criscior (Hunedoara), Rontransmar (Bistrița-Năsăud), Taylord Red Deva & Gevis Instalații (Hunedoara), Base Camp Cluj (Cluj) și Tudoriada Râșnov (Brașov).
Turneul debutează vineri, 17 mai, de la ora 16:00, când vor evolua cele două formații orădene: Young Boys – Bad Boys (pe terenul 1) și Dedeman – Tudoriada Râșnov.
Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, fazele eliminatorii și finalele, mică și mare, fiind programate duminică.
Lotul Bad Boys Oradea pentru acest turneu este alcătuit din: Hojda Bogdan, Egri Răzvan – Letan Cosmin, Micaș Adrian, Andor Cristian, Lezeu Alexandru, Șumălan Andrei, Giura Răzvan, Mintaș Bogdan, Achim Adam, Ferik Andrei, Covaciu Carlos, Onița Mircea, Pataki Zalan, Balogh Marius.
Lotul Dedeman Oradea: Cosmin Hava, Claudiu Copil, Erik Tiponuț, Vlad Costea, Cristian Fitero, Sorin Ban, Sergiu Ban, Laurențiu Prundaru, Sorin Ungur, Dacian Jurcuț, Marcel Gal, Alexandru Jurcuț
România s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European Socca
Recent s-a încheiat la Chișinău, în Republica Moldova, Campionatul European de Socca Minifotbal (Socca EuroCup), la care a participat și o selecționată a României, coordonată de Radu Burciu, antrenor-jucător, cunoscut orădenilor după experiențele avute aici cu AEK Oradea și ACS Grandhill&Ony Residence.
Tricolorii s-au clasat finalmente pe locul 3, din 22 de echipe participante. Titlul a fost câștigat de naționala Kazakhstanului, care a învins în finală Croația, națională care a învins România în semifinale cu 4-2. Din lotul României au făcut parte și doi jucători orădeni, Adrian Popa și Laviniu Dărăban de la ACS Grandhill&Ony (manageri Cătălin Mitra și Ionuț Onica), care sunt coechipieri și la echipa de fotbal CS Diosig. MVP-ul competiției a fost declarat Radu Burciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!