Evoluţiile neconcludente ale echipei în Seria a VI-a a Ligii a III-a au determinat conducerea tehnică şi administrativă a Luceafărului Oradea să ia primele măsuri dure. Astfel, portarul Marius Haring, fundaşul Dorel Jude, mijlocaşii Sebastian Ianc şi Claudiu Codoban şi atacantul Raul Monenciu au fost puşi pe lista de transferări. Cu excepţia lui Haring, care nu a evoluat în nici un meci, ceilalţi nu s-au evidenţiat în mod deosebit în partidele în care au fost folosiţi.
„Cic cinci jucători sunt liberi să-şi caute echipe. Nu m-au mulţumit în acest tur, deşi unii dintre ei sunt jucători valoroşi, cu calităţi fotbalistice foarte bune, de la care aveam pretenţii. Probabil nu s-au acomodat”, a explicat antrenorul Florin Farcaş, care are în vizor mai mulţi jucători pentru a întări lotul în perspectiva returului, în special în compartimentul ofensiv.
Luceafărul îşi continuă antrenamentele până vineri, după care jucătorii vor intra în vacanţă până în data de 11 ianuarie.
Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici!