CS Sănătatea şi Benvenuti organizează începând de sâmbătă tradiţionalul turneu de tenis de câmp dotat cu Cupa Time Out Benvenuti. Concursul se adresează concurenţilor cu vârstele de 10,12, 14 şi 16 ani, fete şi băieţi, la simplu, respectiv 14 ani fete şi băieţi la dublu. Bugetul competiţiei este de circa 13.000 lei, din care 7.000 lei reprezintă fondul de premiere, oferit de Benvenuti. Turneul are categoria I, fiind cuprins în calendarul FR Tenis. Câştigătorii de la fiecare categorie de vârstă vor primi 750 de puncte în clasamentul naţional. Arbitrajul va fi asigurat de arbitrul internaţional Ioan Mărginean (Cluj-Napoca).
Sâmbătă, la ora 9, vor începe meciurile de la 10,12 şi 14 ani, iar duminică cele de 16 ani. Până ieri, şi-au anunţat participarea la turneu 60 de concurenţi din întreaga ţară, dintre care însă doar zece orădeni. „După toate probabilităţile, vor veni destul de mulţi copii la turneul nostru. Mă bucur că s-au înscris deja destui competitori din multe oraşe, dar sunt nedumerit de numărul inexplicabil de mic de orădeni. Sper că ei se vor înscrie totuşi până vineri la ora 18, când va avea loc şedinţa tehnică”, a afirmat astăzi managerul CS Sănătatea, Kovacs Iosif, în cadrul unei conferinţe de presă la care a mai fost prezentă Victoria Ilisei, reprezentantă a firmei Benvenuti. Se vor folosi mingi Dunlop Fort.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!