Într-un periplu de promovare a „competiției KO” prin țară, trofeul Cupei României a poposit timp de două zile în Bihor. Inițiativa i-a aparținut lui Gabriel Berceanu, directorul departamentului comunicare din Federația Română de Fotbal.
Delegația FRF a avut întâlniri în orașele Aleșd (vineri), Oradea și Ștei (sâmbătă) cu foști jucători și câștigători ai Cupei.
Au fost rememorate momente inedite din meciurile disputate în Cupa României, sentimente trăite de foștii câștigători ai trofeului Zeno Bundea (cu Rapid București în 1998), Ioan Zare (cu Dinamo București în 1986) și Alexandru Boc (cu Dinamo în 1968 și Rapid în 1972), la sediul AJF Bihor.
Câștigători în 1956
Cea mai mare performanță a unei echipe bihorene în Cupa României a realizat-o Progresul ICO Oradea în anul 1965, când a câștigat trofeul după o finală cu Energia Câmpia Turzii, desfășurată pe Stadionul Republicii din București, scor 2-0. Echipa Progresul era antrenată de Camil Schertz, conform wikipedia, și îi avea în componență pe Gebner – Kromely, A. Țiriac, Barcu, Bartha, Cuc, Toth, Koszegi, Karikas, L. Vlad, Meszaros. Golurile au fost marcate de Koszegi și Vlad.
Istoria CAO-ICO-Progresul a fost evocată în dialogul avut la Stadionul „Iuliu Bodola” cu Florin Mal, președintele CAO 1910 Oradea, inițiatorul proiectului de renaștere a legendei care făcea furori în fotbalul din anii 40-50.
De două ori, fotbalul bihorean a avut reprezentantă în semifinalele CR. În 1963-1964, Crișul Oradea a ratat calificarea în finală după înfrângerea suferită cu Dinamo, scor 0-1, pe teren neutru la Constanța. În Divizia A în acele vremuri, FC Bihor pierdea cu 2-4 în fața echipei Steaua București, la Târgu Mureș, în sezonul 1975-1976.
Amintiri
La finalul anilor 90, Crișul Aleșd și Oțelul Ștei au ajuns în „șaisprezecimile” Cupei României din postura de echipe de eșalon trei, performanță reușită în 2020 și de CSC Sânmartin (scor 0-1 cu Dunărea Călărași). Șteienii erau la a doua astfel de performanță, Oțelul ajungând și în 1988, când a pierdut cu 1-2 în fața Universității Craiova.
Dacă la Aleșd, reprezentanții FRF au povestit cu fostul jucător Ciprian Fogarasi, actualmente președintele Crișului, la Ștei, au discutat cu primarul Iulian Balaj, fost fotbalist de Divizia A și arbitru, dar și cu antrenorul Voicu Popa, președintele în funcție al CSO Ștei. În deplasările prin județ ghid le-au fost Radu Bitea, președintele AJF Bihor, și secretarul Petru Boroș.
Tot din postură de echipă de Divizia C (Liga 3), FC Bihor a ajuns în 1997 până în faza „optimilor”, cel mai bun rezultat post-decembrist al „roș-albaștrilor” înregistrându-se în 2002, când au ajuns până în „sferturi” unde au fost eliminați de Rapid, scor 5-0 la Mediaș.
De asemenea, în ultimul deceniu, Luceafărul Oradea a atins de două ori faza șaisprezecimilor de finală, fiind eliminată de Dinamo în 2011 (scor 0-1, la București) și de Astra Giurgiu în 2018 (scor 1-5, la Sânmartin), și o dată „optimile”, scor 1-3 cu Astra Giurgiu la Oradea.
O altă performeră a Cupei României din Bihor a fost Recolta Diosig, care în 1978 a ajuns în „șaisprezecimi” din postura de echipă din Divizia D (Liga 4), fiind eliminată de FC Constanța (scor 0-6).
Materialele filmate în Bihor, dar și din celelalte județe prinse în proiect, vor fi postate în luna februarie pe site-ul oficial al FRF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!