Timp de trei zile Bazinul Acoperit „Crişul” a găzduit turneul internaţional „Cupa Progress 2019”, rezervat juniorilor III (născuţi în 2004).
Competiţia a fost organizată de ACS Progress Oradea (preşedinte Karmen Chimerel), iar la start s-au prezentat 8 echipe din patru ţări: Valis Valjevo, Vojvodina Novi Sad (Serbia), Vasas Budapesta, PannEnergy Miskolc, Szentes (Ungaria), naţionala Moldovei şi cluburile orădene Progress şi Crişul.
Au rezultat 20 de meciuri interesante, în care echipele orădene au avut ocazia să se dueleze cu formaţii din ţări cu polo avansat, cum sunt Serbia sau Ungaria. Atât, Progress cât şi Crişul au avut evoluţii bune, fiind prezente în cele două finale pentru stabilirea podiumului.
Cel mai dramatic meci al zilei de ieri a adus faţă în faţă Vojvodina Novi Sad şi Crişul în finala mică. Pentru stabilirea câştigătoarei „bronzului” a fost nevoie de executarea loviturilor de departajare, scorul la finalul timpului regulamentar fiind 6-6.
La lovituri de departajare sârbii au avut nervii mai tari şi au câştigat cu 5-4, scor general 11-10.
Pentru Crişul, echipă alcătuită preponderent din poloişti născuţi în 2005, antrenată de Christian Sandor şi Ivan Feher au evoluat Horaţiu Mureşan, Cseresnyes Mark, Rareş Blăguţa, Şerban Lipai, Luca Puie, Takacs Mark, Lukacs Dominik, Richard Orsos, Patrick Hadade, Csato Balazs, George Fetea, Alex Pop-Cotuna, Forrai Karoly, Koppanyi David şi Ianis Soponar.
În finala mare au ajuns două echipe care s-au întâlnit şi în grupă. Dacă atunci Progress a reuşit să se impună cu 14-11, în duelul pentru locul 1 Valis Valjevo a reuşit să se revanşeze şi a cucerit trofeul, scor final 12-9.
Antrenorii Marcel Haşaş şi Adrian Jurcă i-au avut la dispoziţie la ACS Progress pe Christian Chimerel, Paul Popuţe, David Moca, David Rikk, Erik Ionescu, Mark Birinyi, Vlad Oros, Roland Haşaş, Eduard Danilov, Patrick Dumitru, Luca Cărăman, Rareş Less, Tommaso Insinna, Şerban Macovei, Alexandru Bodiu, Casian Suciu, Dennis Cuc, Patrick Pater, Adrian Maillat şi Darius Uivaroşan. La ambele finale pentru podium a fost prezent şi Dorin Costrăş, antrenorul echipei de seniori a CSM Oradea.
Finalele au fost arbitrate de cuplul Cosmin Baidoc – Vekerdi Laszlo, la restul meciurilor mai oficiind Cristian Băcuţ, Ridzik Gyorgy şi Sebastian Adel.
Golgheter orădean
Într-o atmoferă frumoasă, echipele au primit cupe şi diplome de participare, primele trei clasate trofee, medalii, tricouri şi pachete cu dulciuri din partea Real.
În urma voturilor antrenorilor au fost stabiliţi, cel mai bun jucător – Aleksander Kovacevic (Valis Valjevo), iar trofeul celui mai bun portar i-a revenit lui Petar Pajkovic (Vojvodina Novi Sad).
Cel mai bun marcator al turneului s-a dovedit orădeanul Patrick Dumitru (ACS Progress), care a scuturat plasa porţilor adverse de 23 de ori. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Petruţ Drăgan, directorul DJST Bihor, împreună cu Karmen Chimerel, preşedinte ACS Progress.
CUPA PROGRESS – REZULTATE
Rezultate înregistrate în cele trei zile în care s-a desfăşurat turneul internaţional Cupa Progress:
VINERI – 11 IANUARIE
Etapa 1
Valis Valjevo – Vasas Budapesta 11-4
Vojvodina Novi Sad – PannEnergy Miskolc 13-5
Crişul Oradea – Szentes 7-9
Progress Oradea – Moldova 15-8
Etapa 2
PannEnergy Miskolc – Szentes 10-4
Crişul Oradea – Vojvodina Novi Sad 7-10
Vasas Budapesta – Moldova 6-7
Progress Oradea – Valis Valjevo 14-11
SÂMBĂTĂ – 12 IANAUARIE
Etapa 3
Crişul Oradea – PannEnergy Miskolc 10-5
Moldova – Valis Valjevo 7-11
Szentes – Vojvodina Novi Sad 5-14
Progress Oradea – Vasas Budapesta 14-10
Semifinale
Vasas Budapesta – PannEnergy Miskolc 5-4
Szentes – Moldova 11-8
Valis Valjevo – Vojvodina Novi Sad 10-3
Crişul Oradea – Progress Oradea 5-16
DUMINICĂ – 13 IANUARIE
Finale
Locurile 7-8: PannEnergy Miskolc – Moldova 10-6
Locurile 5-6: Vasas Budapesta – Szentes 7-10
Locurile 3-4: Vojvodina Novi Sad – Crişul Oradea 11-10, după lovituri de departajare
Locurile 1-2: Valis Valjevo – Progress Oradea 12-9
Clasament final: 1. Valis Valjevo (Serbia), 2. ACS Progress Oradea, 3. Vojvodina Novi Sad (Serbia), 4. Crişul Oradea, 5. Szentes (Ungaria), 6. Vasas Budapesta (Ungaria), 7. PannEnergy Miskolc (Ungaria), 8. Naţionala Moldovei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!