Cupa Felix la şah este al doilea turneu ca longevitate din România, după Memorialul Victor Ciocâltea. Aflată la cea de-a 25-a ediţie, Cupa Felix se va desfăşura în perioada 21-25 mai, la Hotel Termal din Băile Felix. Competiţia este organizată de Primăria Oradea, DSJ Bihor, AJ de Şah Bihor (preşedinte Dan Raţ), în parteneriat cu SC Turism Felix, Fundaţia Sapientia Varadiensis (preşedinte Fleisz Ioan) şi Focob.
Organizatorii Cupei Felix au susţinut azi o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi maestrul FIDE Dan Raţ şi Fleisz Ioan. Competiţia este un open internaţional, la care şi-au anunţat deja participarea 113 şahişti din România, Germania şi Ungaria. Fondul total de premiere este de 4.300 lei. Organizatorii au instituit un premiu special pentru concursul feminin, în valoare de 200 lei, premiul „Suzana Makai”, în onoarea şahistei orădene care a devenit campioană olimpică cu reprezentativa Ungariei. Concursul se va desfăşura în sistem elveţian, pe durata a şapte runde. Arbitrul principal al competiţiei este Ioan Fleisz, arbitru internaţional. În paralel cu concursul propriu-zis, vor fi organizate două turnee euroregionale open de şah rapid, respectiv de şah blitz. Cele două competiţii au loc la aceeaşi locaţie, la 24, respectiv 25 mai. La şah rapid, fondul de premiere este de 1.000 lei, iar la blitz de 500 lei.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!