Întrecerile vor avea loc pe Stadionul Universităţii Oradea, sâmbătă de la ora 16:30, respectiv duminică de la ora 8. Cupa Europei Centrale se desfăşoară sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, care va oficia festivitatea de premiere, programată duminică, de la ora 16. Ocupanţii locurilor I vor primi Trofeul Regal din partea Casei Regale a României, iar ceilalţi ocupanţi ai podiumului vor fi recompensaţi cu diplome, cupe, trofee sportive şi premii în bani.
La competiţie şi-au anunţat participarea 70 de concurenţi din şase ţări europene: România, Ungaria, Slovenia, Serbia, Croaţia şi Ucraina. Oradea va fi reprezentată de cele trei cluburi de tir cu arcul din oraşul nostru: CS Redpoint, CS Gym şi CS „Alexandru Roman”. Concursul va fi arbitrat de arbitrii continentali FITA şi EMAU Aurel Robu şi Adriana Hoppe. La Oradea s-au organizat timp de trei ani ediţiile 2009, 2011 şi 2012 ale CN de tir cu arcul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!