Competiţia este una de tradiţie în judoul orădean, fiind organizată de JC Liberty, CSŞ LPS Bihorul şi DJST Bihor. Întrecerile se vor desfăşura la categoriile de vârstă copii under 15 ani, respectiv copii under 13 ani. Cu acest prilej va avea loc şi un examen de centură pentru cei mai merituoşi judoka dintre participanţi. Sportivii clasaţi pe podium la toate categoriile de concurs vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii.
Cupa de Iarnă la judo
La sala de judo a LPS Bihorul va avea loc vineri, de la ora 16:00, respectiv sâmbătă, de la ora 10:00, concursul de judo pentru copii dotat cu Cupa de Iarnă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Angajați ai Spitalului de Psihiatrie din Ștei au fost duși, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în cadrul unei anchete ce vizează, potrivit unor surse citate de ebihoreanul.ro, acuzații de agresiuni asupra unora dintre pacienții internați în unitatea medicală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, instituția va depune o cerere de finanțare pentru a obține fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea primei împăduriri pe terenuri de pe raza județului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină în mai multe localități din județ pentru îndepărtarea unor stâlpi căzuți și a unui copac prăbușit pe carosabil.
România
În ședință de guvern de joi, 13 martie 2025, au fost aprobate modificări importante privind statutul personalului silvic din cadrul Romsilva, instituția care administrează pădurile din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, șeful Inspectoratului Școlar Județean, Alin Ștefănuț, și prof. Univ. Adrian Timofte, de la Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră din cadrul Universității Oradea, au prezentat principalele repere ale celei de-a treia ediții a proiectului „Bihorul plantează”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!