„Astăzi (ieri, n.r.) nu vreau să mă gândesc la ce va fi în viitor. Ne întoarcem acasă şi sărbătorim promovarea. De mâine (luni, n.r.) însă, nu ştim ce va fi. Nu ştiu cine ne va finanţa pentru a face faţă în prima divizie. Noi am avut în primul an de activitate un buget de maximum 250-300 de milioane de lei vechi – nu am făcut un calcul exact – care ne-a asigurat doar participarea la calendarul competiţional, baremurile de arbitraj şi o masă după meci pentru jucători. În Divizia A1 nu putem însă să ne înscriem fără un buget de minimum 150-200 de mii de euro. Trebuie să ne întărim lotul dacă vrem să nu facem doar figuraţie în prima divizie, dar nu putem transfera jucători fără a le promite nimic”, avertizează antrenorul Rodian Achimescu.
Rămâne de văzut cum vor reacţiona autorităţile locale în faţa acestei performanţe semnificative pentru voleiul şi sportul orădean. Fără un susţinător financiar permanent şi puternic, echipa nu va putea rezista în Divizia A1. Experienţa echipei de handbal, care a promovat şi apoi a retrogradat în repetate rânduri, ar trebui să dea de gândit. Voleiul orădean a promovat pe prima scenă, dar acum ar trebui să i se asigure o finanţare pe măsură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!