Lotus Băile Felix a obținut a patra victorie stagională, scor 1-0 (0-0), în fața CSM Sighetu Marmației, o echipă extrem de incomodă, care și-a „vândut scump pielea” la Sânmartin.
Bihorenii s-au apropiat periculos de poarta adversă în minutul 8 când Arsene a pasat și Gitye a șutat, dar a fost bocat, fază la care au cerut un henț în careu. Emoțiile mari au fost la poarta lui Barabaș, în minutul 13, când bihoreanul Emanuel Dat a executat o lovitură liberă și Mensah a trimis mingea cu capul din 8 metri puțin peste transversală. Echilibrat și fără faze clare de poartă, ambele echipe fiind deranjare de hățișul defensiv propus de adversar, meciul s-a animat la pătrunderea lui Ianis Negruț, care a căzut în careul bihorean, iar Mircea Salomir a lăsat jocul să continue, Lotus a pornit pe contraatac, dar lovitura liberă obținută de la marginea careului a rămas fără rezultat (32). Repriza s-a încheiat cu lovitura liberă de la 17 metri executată de Dat în zid.
[eadvert]
Partea a doua a fost mai intensă, iar Lotus a stat mai bine în teren prin introducerea lui Urbanowski ca fundaș dreapta și avansarea lui Sebi Cucu în linia de mijloc, iar Tămaș și apoi Duma au adus un plus ofensiv. A fost mutarea inspirată a antrenorului Cosmin Bodea care a decis destinația celor trei puncte. În minutul 64, neobositul Vlad Costea apătruns pe partea stângă, a centrat în careu și Sebastian Cucu venit la bara a doua a punctat cu o lovitură de cap (1-0). Prima reușită în acest sezon pentru puștiul care și-a sărbătorit majoratul în 2 septembrie.
Cel mai periculos atacant bihorean, Vlad Costea a șutat din alergare în minutul 73, dar Oneț a reținut la colțul scurt. Finalul a fost cu emoții, dar Urdea a șutat imprecis din 14 metri (86), iar în minutul 90 și 90+5, Dat și Zaharia n-au știut să profite de loviturile libere de carea au beneficiat de la marginea careului.
Lotus Băile Felix a bifat astfel a patra victorie în campionat și totodată al treilea joc consecutiv în care Adrian Barabaș nu a primit gol. Până la ora jocului de sâmbătă în care va fi angreantă CSM Olimpia Satu Mare, Lotus a urcat pe locul 2, în plasa liderului SCM Zalău, care are maximum de puncte după 7 etape.
Sânmartinul și Zalăul au și cea mai bună apărare din Seria 10 cu doar 4 goluri încasate în 7 etape.
CASETA TEHNICĂ
LOTUS BĂILE FELIX – CSM SIGHETU MARMAȚIEI 1-0 (0-0)
A marcat: Sebastian Cucu 64
Lotus: A. Barabaș – S. Cucu, Sg. Oltean, D. Lupșe, M. Arsene, D. Sala (46 R. Tămaș), D. Ciurcui, D. Gheban, G. Gitye (67 D. Duma), V. Costea (87 Al. Pintea), D. Ghiță (46 Cr. Urbanowski). Antrenor: Cosmin Bodea
CSM Sighet: M. Oneț – P. Pedro, D. Dunca (83 Al. Zaharia), G. Caba (64 G. Tomșa), Fl. Simion, E. Dat, Em. Mensah, A. Razak (72 S. Udrea), L. Mitruscsak, I. Negruț (46 G. Bor), G. Mansour (72 A. Deivid). Antrenor: George Zima
Arbitri: Mircea Salomir (Cluj-Napoca) – Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca), Cristian Alin Mureșan (Florești – Cluj)
Observatori FRF: Aurel Ionescu (București), Emil Arsa (Arad).
FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 10
Rezultate consemnate în etapa a șaptea:
Lotus Băile Felix – CSM Sighetu Marmației 1-0
Minerul Ocna Dej – Olimpia MCMXXI Satu Mare 1-2
SCM Zalău – Minaur Baia Mare 4-2
SÂMBĂTĂ – ORA 15:00
Victoria Carei – CSM Olimpia Satu Mare
Crișul Sântandrei – Sănătatea Cluj.
CLASAMENT
1. SCM Zalău 7 7 0 0 16 – 4 21
2. Lotus Băile Felix 7 4 2 1 7 – 4 14
3. CSM Olimpia 6 3 2 1 11 – 8 11
4. Victoria Carei 6 3 0 3 8 – 12 9
………………………………………………………………………
5. Minerul Ocna Dej 7 2 2 3 13 – 9 8
6. CSM Sighet 7 2 2 3 10 – 11 7
7. Sănătatea Cluj 6 2 1 3 7 – 9 7
8. Olimpia MCMXXI 7 1 3 3 10 – 14 6
9. Crișul Sântandrei 6 1 1 4 5 – 8 4
10. Minaur Baia Mare 7 1 1 5 9 – 17 4
Etapa viitoare (13-14 octombrie, ora 15:00): vineri, Lotus Băile Felix – CSM Victoria Carei, Minaur Baia Mare – Crișul Sântandrei; sâmbătă, CSM Sighetu Marmației – Sănătatea Cluj, Olimpia MCMXXI Satu Mare – SCM Zalău, CSM Olimpia Satu Mare – Minerul Ocna Dej.
Citiți principiile noastre de moderare aici!