FC Bihor este o echipă norocoasă doar când vine vorba de Cupa României. Calificată fără joc direct în faza a V-a, echipa orădeană are parte de un adversar facil, echipa FC Zalău din Liga a III-a. Este şi un prilej de revanşă, întrucât sălăjenii au eliminat într-una din fazele trecute pe FC Bihor II. Întâlnirea are şi altă miză, deoarece o calificare în „şaisprezecimile” Cupei României le-ar permite orădenilor să se confrunte cu o formaţie din Liga 1 pe Stadionul Iuliu Bodola iar reţeta financiară din încasări ar putea fi foarte bună. „Obiectivul clar este să ne calificăm mai departe şi să jucăm cu o echipă din prima ligă”, a precizat vicepreşedintele Adrian Alexandrescu. Partida FC Zalău – FC Bihor se va disputa marţi, 8 septembrie, de la ora 16:30.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!