În ciuda înfrângerii, echipa orădeană a oferit o replică puternică redutabilei adversare, care a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a câştiga. După o primă repriză dominată de oaspete, scor 8-13, formaţia orădeană şi-a îmbunătăţit jocul în mitanul secund. CSM Slatina a avut un avantaj de cinci-şase goluri până în ultimele zece minute, în care gazdele au forţat şi au redus din diferenţă. Spre final, orădencele au acuzat unele decizii ale arbitrilor, care au favorizat echipa slătineană. CSU CSM Oradea a reuşit să reducă din diferenţă, dar nu a putut evita în cele din urmă înfrângerea, scor final 24-28. Gazdele au însă meritul de a fi jucat de la egal la egal cu lidera clasametului.
Echipa noastră a jucat în alcătuirea: Pintea, Somogyi – portari; Mârcă, Munteanu, Cristoaica 8 goluri marcate, Hlinca 5, Puţ 2, Vrabie 2, Codrea 4, Motogna, Hercuţ, Damian, Vârtic 4. Antrenori: Doina Ardelean, Cristian Ardelean.
„Am jucat de la egal la egal cu formaţia de pe primul loc şi nu am ce să le reproşez fetelor. Singurul regret pe care îl am se referă la arbitraj, care, dacă ar fi fost normal, poate am fi putut obţine mai mult în acest meci”, a afirmat antrenoarea Doina Ardelean.
CSU CSM Oradea va sta în următoarele două etape.
Citiți principiile noastre de moderare aici!