În pofida acestor rezultate, mai puţin faste
faţă de celelate turnee finale, CSM Leonardo
se menţine pe primul loc al clsamentului, dar la
egalitate de puncte cu Steaua, iar Dinamo se află
pe locul III, la trei puncte distanţă.
Eşec cu Dinamo
Din nefericire, elevii antrenorului Cornel Gordan au
fost supuşi din nou unei presiuni suplimentare din
partea arbitrajului. „În meciul cu Dinamo,
în sfertul patru, la scorul de 7-6 pentru noi, nu
am mai beneficiat de niciun fault în ultimele
patru minute. În acelaşi timp, arbitrii au
dictat patru eliminări împotriva
noastră. Cum să mai câştigăm
în astfel de condiţii?”, s-a
întrebat retoric Dorin Roşca, organizator de
competiţii al CS Municipal. După
înfrângerea cu Dinamo, CSM Leonardo a
câştigat partida cu Rapid, scor 12-8,
urmând apoi derby-ul turneului, în compania
Stelei.
Meciul dintre Steaua şi CSM Leonardo a fost
dramatic. Primul sfert s-a încheiat la egalitate,
scor 3-3, dar Steaua a intrat în avantaj la
pauză, scor 5-4. Echilibrul s-a menţinut
în sfertul trei, steliştii conducând
cu 7-6.
Două goluri anulate
În ultimul sfert, CSM Leonardo a reuşit
să egaleze prin inepuizabilul Monostori, după
care acelaşi jucător a marcat din nou, dar
golul a fost anulat pentru contrafault, o decizie cel
puţin discutabilă a arbitrilor. Un minut mai
târziu, a fost rândul lui
Kádár să înscrie, dar golul
este din nou anulat. Partida s-a încheiat
în cele din urmă la egalitate, după ce
la ultimul atac al meciului, Monostori este penalizat
în mod inexplicabil cu un fault inexistent, la
marginea bazinului. „Au fost din nou probleme de
arbitraj. Nu este normal să fim arbitraţi de
un arbitru din Bucureşti când jucăm
împtriva unei echipe din Bucureşti, iar
federaţia se află tot la
Bucureşti”, a declarat antrenorul Cornel
Gordan după meciul cu Steaua. Golurile
întâlnirii au fost marcate de Monostori 4,
Diaconu 2, Kádár 1 pentru CSM Leonardo,
respectiv B. Matei 5, G. Georgescu 2.
Cel de-al V-lea turneu final, penultimul din actuala
ediţie, va avea loc la finele
săptămânii, la Oradea.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!