Conform aşteptărilor, CSM Frigo Conty a făcut spectacol în partida de azi dimineaţă cu Amefa Arad, impunându-se la un scor mai rar întâlnit în polo, 19-1 (4-0, 6-0, 5-0, 4-1). Poloiştii orădeni au dominat întâlnirea cu multă autoritate, înscriind practic de câte ori au vrut. Antrenorul Cornel Gordan a folosit mai mult timp din meci rezervele şi juniorii din lot, menajând unii titulari. Chiar şi în aceste condiţii, gazdele au făcut spectacol, conducând la un moment dat cu 17-0. Arădenii au înscris singurul lor gol abia în minutul 27. Antrenorul echipei oaspete, Cristian Cosma, a protestat în permanenţă la deciziile arbitrilor, revărsându-şi apoi năduful asupra propriilor jucători, cărora le-a adresat frecvent injurii. În afara celor 19 goluri înscrise, echipa noastră a irosit alte numeroase ocazii de a înscrie, printre care şi două lovituri de pedeapsă, ratate de Baidoc şi Negrean.
Au jucat echipele:
CSM Frigo Conty: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă, Baidoc 3, Diaconu 1, Câmpianu 2, Popoviciu 2, Tarnoveţchi 3, Kincses 1, A. Creţu 1, Monostori 1, Kádár 3 (1 din 5 metri), Negrean 2. Antrenor: Cornel Gordan
Amefa: Lupaşcu, Constantin – portari; Haşaş, Băltean, Şerban, Lezer, Bogdan, Hălmăgean, Grama, Foltuţ, Szabadai, Perian, Juhasz. Antrenor: Cristian Cosma
Au condus arbitrii Ladislau Vekerdi şi Adrian Alexandrescu, ambii din Oradea.
Cel de-al doilea meci dintre cele două echipe va avea loc astă-seară, de la ora 17.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!