Ajunsă în turul IV al Cupei României, după ce a eliminat Luceafărul Oradea și pe Sportul Șimleu, CSC Sânmartin mai are un pas de făcut pentru a se întâlni în premieră cu o echipă din Liga 1. Miercuri, la Stadionul Comunal din Sânmartin va poposi ACS Fotbal Comuna Recea, nou promovată în liga secundă. Echipa maramureșană are 4 puncte din 7 meciuri, dar le-a obținut tocmai împotriva unor grupări cu pretenții, gen Rapid București sau U Craiova. CSC Sânmartin are moralul bun după ultimele trei jocuri oficiale disputate în deplasare, în care a obținut două victorii și o remiză. „Ne dorim un rezultat cât mai bun și o prestație pe măsură a jucătorilor noștri. Ar fi frumos pentru echipa comunei Sânmartin să ajungă să joace cu o formație din Liga 1”, spune Alexa Krenek, președintele CSC Sânmartin.
[eadvert]
Cele două echipe s-au întâlni o dată în sezonul trecut al Ligii a III-a, la Sântion, unde ACSFC Recea a câștigat cu 3-1, returul nedisputându-se din cauza pandemiei. De atunci Recea s-a transformat foarte mult, întărindu-se inclusiv cu jucători din străinătate. Învingătoarea se va califica în „șaisprezecimi”, fază în care vor intra în competiție și cluburile din Liga 1.
Conform noilor reglementări, la meciurile când se întâlnesc echipe din Liga 2 și Liga 3, în ceea ce privește regula jucătorilor tineri se folosește cea din eșalonul inferior. Astfel, echipa din Recea va fi nevoită azi să folosească un jucător născut în anul 2000 și doi în 2001 sau mai mici.
Partida va începe la ora 14:30 și se va desfășura fără spectatori.
CUPA ROMÂNIEI
Rezultate înregistrate în meciurile disputate ieri:
Şoimii Lipova – Ripensia Timișoara 0-1 (0-1)
Progresul Spartac – Rapid București 3-2 (2-2), după prelungiri
CSM Slatina – Turris Turnu Măgurele 8-9 (0-0), după lovituri de departajare
ACSO Filiaşi – U Craiova 0-4 (0-2)
Meciul Viitorul Şelimbăr – U Cluj (0-3, la masa verde) nu s-a disputat deoarece formația din Liga 3 are cazuri de Covid-19. În aceste condiții, U Cluj s-a calificat în „șaisprezecimi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!