După ce a eliminat pe FC Bihor în turul precedent, CS Oşorhei are ocazia să se dueleze cu o altă echipă de tradiţie a fotbalului românesc. Pe Stadionul Comunal din Alparea va poposi miercuri 9 septembrie Universitatea Cluj, echipă care în sezonul trecut a jucat finala Cupei României cu Steaua.
De atunci, U Cluj a retrogradat şi aflată în insolvenţă se bazează pe un lot extrem de tânăr în care niciun jucător nu are mai mult de 22 de ani. Chiar şi aşa, în prima rundă U Cluj a câştigat cu 1-0 la Chindia Târgovişte.
În sezonul trecut, „şepcile roşii” şi-au început drumul spre finala Cupei României chiar la Oradea, unde au reuşit să treacă greu de FC Bihor, scor 6-5, după executarea loviturilor de departajare.
Partida CS Oşorhei – U Cluj va începe la ora 16:30.
În etapa următoare vor intra şi cele 14 echipe din Liga 1, faza a VI-a fiind programată în zilele de 22, 23 şi 24 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!