Echipa antrenată de Cosmin Bodea a jucat opt meciuri în cele nouă etape scurse şi a contabilizat cinci victorii, o remiză şi doar două înfrângeri. Bihorenii au pierdut doar la Hunedoara şi Satu Mare, în faţa celor două grupări cu pretenţii la promovare. „Este un bilanţ bun dacă mă uit pe rezultate şi foarte bun dacă privim clasamentul. Un loc 2 pentru o nou promovată reprezintă ceva. Se vede munca unui antrenor care ştie de are de făcut, plus seriozitatea tuturor celor implicaţi în club”, spune preşedintele Alex Krenek.
Vineri, de la ora 14, CS Osorhei va primi replica echipei Unirea Dej. O formaţie extrem de redutabilă în deplasare, unde a adunat 10 din cele 14 puncte pe care le au în opt etape şi care îi plasează pe locul 4. Dejenii au marcat 8 goluri pe terenul adversarilor şi au primit doar două, motiv de atenţie sporită pentru CS Oşorhei. Mai ales că au avut probleme în confruntările de acasă cu codaşe precum Europa Alba Iulia (1-1) sau Plimob Sighetu Marmaţiei (2-1). „Întâlnim una din echipele bune ale seriei noastre, dar după ultimele rezultate nici nu concepem să nu câştigăm. Trebuie să avem grijă pentru că Unirea este periculoasă în deplasare. Important e să înscriem cât mai repede, să ne facem meciul uşor”, susţine atacantul Daniel Lupaşcu, marcatorul golului victoriei din deplasare cu Şoimii Pâncota.
Citiți principiile noastre de moderare aici!