Clujenii au venit la Oradea foarte motivați și au dominat în totalitate prima repriză. După două ocazii irosite de Bălțoi, dejenii au deschis scorul în minutul 19, prin Nalați. Acesta a executat imparabil o lovituă liberă de la aproximativ 25 de metri.
CS Oșorhei a prins curaj la ieșirea de la vestiare reușind chiar să înscrie prin Remeș, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. În minutul 55 gazdele au fost din nou aproape de egalare, lovitura de cap a lui Ov. Popa a lovit însă bara tranversală. Contrar desfășurării celei de-a doua reprize, oaspeții au reușit să își dubleze avantajul în minutul 65. Rogozan a preluat, la 25 de metri, o minge respinsă din corner și a expediat un voleu direct sub tranversală. Gazdele au încercat să revină în joc însă fără succes, dejenii reușind să închidă jocul și să își păstreze avantajul.
De la CS Oșorhei s-a simțit și lipsa experimentaților Todea și Costea, ambii suspendați.
CASETA TEHNICĂ
CS Oșorhei – Unirea Dej 0-2 (0-1)
Marcatori: /Nalați 19, Rogozan 65
CS Oșorhei: Hava – Borșa (73 Balogh), Pintea, Remeș, Selegean – Ov. Popa, Cuc – David (46 Hosu), Boka (Chiș), Ban – Sg. Pop (88 Chișvasi). Antrenor: Călin Cheregi.
Unirea Dej: Sălăjan (57 Szekely) – Podină, Kovacs, Ionescu, Vlad Pop (86 Itu) – Rogozan, Nalați – Bota, Munteanu (89 Guembar), Ekollo – Bălțoi (87 Bogdan).
Arbitri: Zoltan Szekely – Cristian Mureșan, Kopriva Zsolt (toți din Baia Mare)
Observatori: Marian Salomir (Cluj) – arbitri, Birtalan Attila (Crasna) – de joc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!