Bihorenii au avut o evoluţie bună şi au condus cu 1-0 prin golul marcat de Galea în minutul 14, care a punctat cu un şut din afara careului. Mai experimentaţi, moldovenii au reuşit să întoarcă rezultatul de la punctul cu var, penalty-urile fiind transformate de Vraciu 30 şi Vaşvari 82.
Antrenorul Cosmin Bodea a mizat în acest joc pe Fildan – Fitero, Pintea, Lupuţ, Arsene – Cr. Andor, Ş. Pop, Magda, Ember, Galea – Blănaru. Au mai jucat: Sergiu Ghilea şi Hava (portari), Ştefănuţ, Todea, Lupaşcu, Cr. Morar, Toma, Nistor, Moise, Dobrescu.
De partea cealaltă, la FC Botoşani au evoluat: Dani – Ţepeş, Ursu, C. Dinu, Bordeanu – Fulop, Taban, M. Croitoru, Vraciu – Cârjan, Hadnagy. Din minutul 46 au evoluat: Petrache – patache, Taban, Lozneanu, Acsinte – C. Maghici, Vaşvari, Ignea, Păcurar – Boghian, Gafiţa.
CS Osorhei rămâne fără victorie în meciurile de pregătire susţinute în această iarnă cu menţiunea că majoritatea au fost susţinute cu formaţii din Liga a II-a: 3-3 cu FC Hidişel, 0-0 cu Damila Măciuca, 0-2 cu Luceafărul, 0-1 cu Gyula, 0-2 cu Corona şi 1-2 cu FC Botoşani. „Nu sunt prea îngrijorat că nu am câştigat. Dorinţa mea a fost să luăm meciuri cu adversari cât mai puternici, pentru că primul joc din retur va fi cu Olimpia Satu Mare şi va fi greu”, ne-a declarat antrenorul Cosmin Bodea. Punctul de vedere al antrenorului este susţinut şi de preşedintele Alex Krenek. „Rezultatele ne vor interesa doar în partidele oficiale. Important este că jocul echipei creşte de la un meci la altul şi ţineţi cont că după remiza cu Damila, una dintre revelaţiile ligii secunde sau meciul cu Corona Braşov, o altă forţă din eşalonul secund, acum am jucat cu o candidată la un loc în prima ligă, FC Botoşani. Sunt adversari dintre cei mai dificili pentru că aşa ne dorim iar la ora startului returului să fim gata de luptă”.
„Un plus pentru FC Bihor”
Pe perioada stagiului susţinut la Complexul Perla din Băile 1 Mai, antrenorul Cristian Popovici a avut ocazia să-şi testeze echipa în faţa unor candidate la promovare din Seria a II-a. „E greu de spus care este echipa mai bună dintre FC Bihor, UTA sau Poli Timişoara. Toate cele trei jocuri au fost bune pentru noi, pe muchie de cuţit. Poate totuşi un plus pentru FC Bihor singura echipă care ne-a şi bătut, dar şi UTA şi Poli sunt echipe solide”, spune Popovici.
Tehnicianul consideră că pentru FC Bihor va fi greu să remonteze diferenţa de 12 puncte care o separă de un loc promovabil: „Nu mai depinde de ei chiar dacă vor câştiga toate jocurile. Trebuie să aştepte paşi greşiţi şi din partea contracandidatelor. Şi noi avem obiectiv promovarea, dar suntem la un punct distanţă. În această iarnă am adus jucători care au evoluat în Liga 1 şi consider că suntem mai puternici”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!