Obosiţi după stagiul centralizat, jucătorii de la CSO n-au avut luciditate la finalizare, iar Şumălan, folosit vârf de atac, şi Bercea, au ratat ocazii importante.
La început de pregătire, pe care au reluat-o din 7 februarie, CS Disoig Bihardioszeg a dovedit o eficienţă de invidiat în repriza a doua şi a învins cu 3-0 (0-0), goluri marcate în ultima parte a jocului la intervale de 10 minute. Toate cele trei goluri au fost marcate în urma unor şuturi din interiorul careului, reuşite de Cristian Jurca 70, Sebastian Zadori 80 şi Leo Jurca 90.
La CS Oşorhei nu au putut evolua Higyed, Lorincz şi Mocskola, în timp ce Diosigul nu a putut conta pe Fl. Lazăr, Gado şi Hodişan.
În schimb, la CS Diosig şi-a făcut debutul experimentatul Raul Ember, mijlocaş transferat de la Crişul Chişineu Criş.
Meciul a fost arbitrat de Răzvan Lădar – Ciprian Fechetea şi Marius Andor.
Au evoluat echipele:
CS Oşorhei: Hava – R. Pop, Gal, V. Petricău, Mintaş, Haş, Sg. Ban, Ferik, G. Cornea, Gergely, Şumălan. Au mai intrat Kiraly – C. Buz, C. Chiş, Bercea, Chişvasi, Tenche. Antrenor: Gheorghe Silaghi
CS Diosig: V. Gheţe – Costea, Mark, Karacsany, Arsene, Cr. Jurca, Şereş, Sfârlea, Ember, Zadori, E. Popa. Au mai jucat: P. Sabău – Szucs, L. Jurca, Ştiube, Balogh şi Lolo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!