Intraţi prea relaxaţi pe teren din postura de favoriţi, bihorenii au dominat cea mai mare parte a timpului de joc însă fără folos. Antrenorul Călin Cheregi a fost nevoit să efectueze trei schimbări pe durata primei reprize din motive medicale, astfel că planul tactic a fost dat peste cap. Maramureşenii au marcat unicul gol în minutul 37 la capătul unui contraatacat finalizat de V. Ghindă cu un şut pe colţul scurt (1-0) şi au contabilizat primele trei puncte în Liga a III-a.
În partea a doua, deşi au forţat egalarea, bihorenii n-au reuşit să se descurce în aglomerata devensivă a gazdelor, care şi-au apărat cu dârzenie fragilul avantaj.
Pentru CS Oşorhei au evoluat Hava – A. Petricău, Pintea (22 Cervinschi), Ş. Pop, Hering – Hosu (72 Sg. Ban), Cuc (46 Mălaiu), L. Todea, D. Costea – Trip, Ov. Popa (36 V. Petricău).
Citiți principiile noastre de moderare aici!