Pentru ca visul să devină realitate, CS Diosig Bihardioszeg are de recuperat 5 puncte care o separă de liderul Locadin Ţeţchea.
În acest sens, lotul a fost întărit serios în această perioadă fiind aduşi jucători cu experienţă. Cel mai cunoscut este fără îndoială Ramses Gado. „Faraonul” are 32 de ani şi are peste 100 de meciuri în Liga 1. Alţi fotbalişti rutinaţi sunt Vlad Gheţe, Bogdan Iambor, Alin Maghiar sau Emil Popa (toţi Crişul Sântandrei).
Doi antrenori
Primul antrenament s-a desfăşurat luni seara în nocturnă pe terenul sintetic al Bazei Sportive din Paleu şi a fost unul inedit. A fost condus de fostul şi viitorul antrenor! Dan Baba şi-a anunţat jucătorii că este nevoit să plece în Germania pentru o perioadă de timp, după care Vig Zoltan a fost prezentat ca noul antrenor al echipei de către viceprimarul Constantin Sabău.
„Obiectivul echipei este clar: promovarea în Liga a IV-a. Am adus jucători cu experienţă care trebuie să aducă plusul necesar pentru a realiza un retur foarte bun în care să recuperăm diferenţa care ne separă de primul loc. Diosigul merită din nou o echipă în eşalonul patru după mai bine de 20 de ani”, spune viceprimarul Constantin Sabău, prezent la reunire împreună cu preşedintele Sebastian Tămaş.
Lotul prezent la prima şedinţă de pregătire a fost alcătuit din Peter Sabău, Vlad Gheţe – portari; Mădălin Vaida, Florin Marc, Coriolan Hodişan, Peter Tihamer, Mădălin Sebeştean, Alin Maghiar, Gondor Attila, Flavius Filimon, Bogdan Iambor, Emil Popa, Szarka Heghedus, Vlad Mare, Lolo Mark, Szucs Tibor, Gabriel Costea, Liviu Pereţ, Sergiu Selegian, Marius Cora, Răzvan Matei, Mircea Oniţa, Remus Bodnar, Marcel Madar şi Ramses Gado.
CS Diosig are programate până acum meciuri de verificare cu LPS Bihorul (juniori A), FC Hidişel şi CS Mădăras.
Diosigul a rămas în memoria iubitorilor fotbalului prim performanţa reuşită în 1978 de Recolta, care a ajuns până în „şaisprezecimile” Cupei României, fiind eliminată pe teren propriu de Farul Constanţa 0-6 (0-0).
Citiți principiile noastre de moderare aici!