În proba de aruncare a ciocanului, Alex Méhes a devenit campion naţional la tineret, respectiv vicecampion la seniori, cu rezultatul de 59,88 metri, iar Mátyás József s-a clasat pe locurile IV la tineret, respectiv V la seniori, cu 47,35 m. Adrian Pop, care a fost operat la coloană, se află în refacere, neputând deocamdată să concureze. La feminin, Bianca Lazăr Fazecaş a obţinut două medalii de argint, la senioare şi tineret, cu 55,99 m.
În întrecerea junioarelor I, Bianca Lazăr Fazecaş a devenit campioana naţională cu 56,42 m, iar Mátyás József a ocupat locul secund la juniori I, cu 56,39 m. La juniori II, Ionuţ Benea s-a situat tot pe locul secund cu 52,98 m, acelaşi loc fiind ocupat de Teodora Mihuţ la junioare II cu 39,45 m. Ea a devenit însă campioana naţională la junioare III cu 50,64 m. Trebuie subliniat faptul că toţi sportivii au realizat noi recorduri personale.
O altă medalie de bronz a fost obţinută de Cristian Méhes la aruncarea mingii de oină copii III, cu 24,88 m. El a concurat şi la aruncarea ciocanului copii II (probă neoficială), clasându-se pe primul loc cu 36,60 m, iar Hajnal Cristian s-a situat pe locul III cu 30,17 m.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!