Primele două clasate din play-off-ul Ligii a IV-a au oferit celor circa 300 de spectatori un meci plăcut, cu faze de poartă și trei goluri. Dornică de revanșă după înfrângerea suferită în campionat sâmbăta trecută, echipa din Sântandrei a avut o primă repriză bună în care a punctat de două ori. Scorul l-a deschis Marius Balogh în minutul 14 cu un șut din 14 metri (0-1), avantaj dublat de Victor Dobrescu cu un șut cu stângul din 7-8 metri trimis la colțul scurt (0-2).
Introdus pe teren în minutul 69, Emerich Zadori a înscris 10 minute mai târziu cu o execuție superbă, lob de la circa 14 metri poziție lateral stânga (1-2).
Viitorul Borș a forțat trimiterea jocului în prelungiri, însă S. Zadori (81) a greșit execuția, iar Alungi în al doilea minut de prelungire a șutat în plasa laterală.
Echipa mai pragmatică și mai bună în partida de joi și-a trecut astfel în palmares trofeul județean al Cupei României.
Festivitatea de premiere a unui eveniment reușit a fost efectuată de Gheorghe Rusu, directorul departamentului competiții din cadrul AJF Bihor, și Ciprian Fogarasi, președinte CS Crișul Aleșd și membru în Comitetul Executiv al AJF, jucătorii fiind recompensați cu medalii, tricouri și un trofeu.
[eadvert]
Format nou
Crișul Sântandrei va reprezenta Bihorul la faza națională a Cupei României, care va avea un nou format.
Cele 42 de reprezentante ale asociațiilor județene vor fi împărțite pe 7 regiuni. Bihorul face parte din regiunea Nord-Vest alături de Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Cele 6 echipe vor fi repartizate prin tragere la sorți în două mini grupe a câte 3 echipe, urmând să joace fiecare cu fiecare câte un meci. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar învingătoarea va primi trofeul Cupa României pentru regiunea respectivă și se va califica în faza următoare a Cupei României.
CASETA TEHNICĂ
VIITORUL BORȘ – CRIȘUL SÂNTANDREI 1-2 (0-2)
Stadion Crișul din Aleșd. Gazon excelent. Spectatori: 300
Au marcat: Emerich Zadori 79 / Marius Balogh 14, Victor Dobrescu 33
Viitorul: D. Săvescu – Ov. Ienciu, L. Alungi, M. Mărunțelu, Cr. Tătar (69 Em. Zadori), L. Mănoiu, Cr. Jurcuț, D. Simu, Ad. Jurcă, V. Petricău, S. Zadori. Antrenor: Lucian Stance
Crișul: C. Verdeș – R. Turcan, C. Letan, R. Matei, C. Chiș (62 M. Pușcaș), R. Novak, C. Covaciu (70 C. Habakuk), V. Dobrescu (62 D. Gavriș), M. Balogh, L. Prundaru (90+2 E. Mascia), P. Mihuța (70 A. Șumălan). Antrenor: Petre Gabor
Cartonașe galbene: V. Petricău 37, M. Mărunțelu 83 / R. Matei 19, P. Mihuța 35, M. Balogh 43, V. Dobrescu 52, C. Verdeș 90+4
Arbitri: Cosmin Cormoș – Norbert Orban, Florin Toia, rezervă Andrei Pirtea
Observatori AJF Bihor: Gheorghe Rusu, Stelian Dem.
Citiți principiile noastre de moderare aici!