Juniorii U15 de la Crișul Oradea impresionează la turneele la care participă. Așa s-a întâmplat la Miskolc, apoi la Arad, iar trendul a fost păstrat și la prima ediție a Cupei Dinamo – Anatolie Grințescu, organizată de fiul Andrei Grințescu, prin fundația Pro Polo România în memoria fostului președinte al Federației Române de Polo. Echipa orădeană pregătită de Antonio Alexandrescu și Paul Popa a câștigat cele cinci meciuri disputate: 24-3 cu CSȘ nr. 1 București, 20-4 cu ACS Real Team, 13-3 cu Academia Dinamo, 20-5 cu Corona Brașov și 12-8 în derby-ul cu Dinamo București.
[eadvert]
Cu o medie de aproape 18 goluri pe meci, nu e de mirare că echipa orădeană a dat și golgheterul competiției, acesta fiind Michael Orient, iar cel mai bun portar a fost desemnat Vlad Dumitrașco (Dinamo).
Lotul CS Crișul Oradea a fost format din: Darius Holhoș, Denis Feke, Roland Orsos, Adrian Cotuna, Alex Mihuța, Michael Orient, Patrick Barta, Marc Dunca, Mihnea Berde, Eduard Cercel, Răzvan Giosu, Dragoș Buzlea, Ștefan Sebestyen.
„Un turneu foarte benefic pentru noi, deoarece am reușit să ne cunoaștem adversarii pe care o să ii avem în competițiile oficiale. Singura echipă pe care nu am întâlnit-o a fost Steaua, dar o vom cunoaște la Cupa României din 14-17 septembrie de la Oradea. A fost o onoare pentru noi că am putut să jucăm în memoria celui mai important președinte pe care l-a avut polo-ul din România vreodată, nea Tolea Grințescu, cel care a dus țara noastră în cele mai înalte puncte atât ca și jucător cât și ca președinte. Vreau să le mulțumesc lui Andrei Georgescu, antrenor la Dinamo, și lui Andrei Grințescu pentru invitație și pentru tot ce ne-au pus la dispoziție. Fiecare meci pentru noi este un mare plus, pentru că practica fiind mama învățăturii”, ne-a declarat Antonio Alexandrescu.
Paul Popa, Denis Feke, Michael Orient și Antonio Alexandrescu FOTO: FB
Citiți principiile noastre de moderare aici!